Proiect „Ultimul Godot” de Matei Visniec
Concept: Mirela Buhus și Sebi Ghita
1. Descriere a conceptului artistic:
Spectacolul reprezintă îmbinarea artei dramatice cu mânuirea de păpuși la intersectarea teatrului avangardist (Samuel Becket) cu teatrul contemporan romanesc (Matei Visniec) în dorința de a sparge status quo-ul clișeului Godot. Întâlnirea dintre un actor păpușar și un actor dramatic intrigat de arta mânuirii.
2. Public țintă:
- Proiect dedicat adulților (eventual seniorilor), segment de vârstă 18 – 60 de ani;
- Acomodarea publicului adult cu conceptul teatrului de păpuși;
- Sublinierea importanței teatrului contemporan și rolul său edificator în peisajul teatral actual;
- Public țintă flexibil datorită universalității subiectului piesei;
3. Argument – Motivație:
În primul rând totul a pornit de la structura versatilă a textului „Ultimul Godot” ( Anexa 1). Text care permite negreșit simbioza celor două sisteme ale artelor spectacolului: mânuirea de păpuși și arta dramatică.
În al doilea rând, piesa abordează un subiect cat se poate de actual și acut: închiderea teatrelor. Acest subiect aducând cu sine și alte probleme critice cu care se confruntă teatrul precum: condiția precară a actorilor, degradarea fizică cat și morală a teatrelor ca instituție cat și ca spațiu cultural-educativ; iar în ultimă instanță, însăși corupția întregului sistem cu care publicul va empatiza cu siguranță pentru că povestea noastră este și povestea lor.
Iar faptul că Godot-ul original este un personaj elipsă ne permite folosirea teatrului de păpuși pentru a depicta o lumea a imaginarului cat mai viscerală .
Astfel, făcând paralelă între teatrul lui Samuel Becket și teatrul lui Matei Visniec, pentru a monta acest text, am găsit ca soluție viabilă metamorfozarea păpuși în Om, de la personaj imaginar la personaj real, de la elipsă la ființă.
4. Detalii despre echipa de lucru ideală:
- Doi actori, din care unul păpușar, iar unul cu experiență în lucrul cu masca, pentru a găsi numitorul comun între cele două arte, masca, element ce va fi folosit și în spectacol – masca Ko-omote (anexa 2)
- 1 regizor tehnic;
Decor avangardist cu nuanțe de minimalism contemporan – Black Box cu panouri rotative –
- Fundal negru cu pantaloni negri;
- Copac aplicabil pe fundalul negru;
- O fațadă de teatru în paragină cu un bar lângă;
- O pubelă din care se va mânui; o bancă; două scăunele pentru păpuși; o lampă stradală; o gură de canal;
Recuzita:
- Chiștoace de țigări (eventual electronice ca să le poată fuma și marioneta);
- Sticlă de jumătate de alcool;
- Ziare, hârtii scrise, măști simple, gunoi în tomberon etc.…
Păpuși & Marionete:
- O păpușă de maxim jumătate de metru compusă din: mască ko-omote, corp în miniatura atașat de gatul păpușarului, iar mâinile făcute de actorul-păpușar;
- O mască ko-omote;
- 1 marionetă neutră (cu fire scurte )
- Două păpuși de mărime umană cu articulații simple care vor fi pe post de spectatori ( nu vor fi neapărat mânuite)
5. O analiză concisă asupra avantajelor și oportunităților pe care le are proiectul:
- Manifestul personajului Godot de a exista în piesă, privit ca un imbold de a acționa într-o societate în care toți sunt aproape invizibili.
- Revigorarea relației dintre arta mânuirii și arta dramatică.
- Abordarea unui subiect arzător despre arta actorului în societatea și nu numai;
- Redescoperirea autorilor avangardiști cat și contemporani într-o lumină nouă.
6. O analiză a posibilelor puncte slabe (ori incomplete) care ar putea îngreuna implementarea/derularea proiectului;
- O posibilă rigiditate din partea publicului neinitiat în teatrul de păpuși, dar nu este nimic ce nu se poate rezolva cu o bună promovare;
- nu este încă estimată durata spectacolului;
- programul de repetiție ar trebui să fie preponderent seara după orele 18 și în week-end-uri deoarece actorii au și alte angajamente în timpul zilei, dar în funcție de resursele și necesitățile teatrului, actorii se vor adapta;
7. Portofoliu personal:
- Scenariu ( anexa 1)
- schiță de decor + mască Godot (anexa 2)
- Caiet de Regie (anexa 3)
Anexa 1
ULTIMUL GODOT
~ Scenariu ~
GODOT
SAMUEL BECKETT
Stradă în pantă, vag animată, în amurg. Godot, un bărbat slăbănog, dar decent îmbrăcat, stă pe trotuar, cu picioarele în stradă. Fumează trist, fără gânduri. În apropiere – un tomberon răsturnat.
De undeva, dintr-un punct invizibil, se aude o uşă deschizându-se, are loc o luptă surdă şi un al doilea bărbat slăbănog – dar decent îmbrăcat – este îmbrâncit pe trotuar. După cum se va vedea mai târziu, acest al doilea bărbat slăbănog este însuşi Samuel Beckett. Personajul aproape că se rostogoleşte peste Godot.
SAMUEL BECKETT: Iartă-mă.
GODOT: Nu face nimic.
SAMUEL BECKETT (Scuturându-se de praf): N-am vrut să te lovesc.
GODOT: E, asta-i acu’.
SAMUEL BECKETT (Aranjându-şi pălăria): Derbedei. Peste tot numai derbedei.
GODOT: E normal. (Privindu-l mai atent). Vezi că ţi s-a descusut mâneca.
SAMUEL BECKETT (Ridicându-şi braţul stâng şi căutându-se la subsuoară): Am simţit.
GODOT: Te-au lovit?
SAMUEL BECKETT: Nu. Mai mult m-au murdărit.
GODOT (Întinzându-i chiştocul): Ia un fum. Vrei un fum?
SAMUEL BECKETT: Merci.
GODOT: Stai jos. De ce nu stai jos? (Samuel Beckett se aşază pe trotuar, cu picioarele în stradă) Am impresia că te-au dat afară. Este că te-au dat afară?
SAMUEL BECKETT (Uşor iritat): Ai văzut dumneata că m-au dat afară?
GODOT (Trist): Adevărul e că şi pe mine m-au dat afară.
SAMUEL BECKETT: De unde?
GODOT: Din teatru.
SAMUEL BECKETT: Când?
GODOT: Adineauri.
SAMUEL BECKETT: Ai avut bilet?
GODOT: Da.
SAMUEL BECKETT: Şi?
GODOT: N-au vrut să joace pentru un singur om.
SAMUEL BECKETT: Trebuia să insişti. Dac-ai avut bilet trebuia să te baţi cu ei. N-aveau dreptul să nu joace. Trebuiau să joace! Eu aşa zic: trebuiau să joace. Şi ce dacă erai singur? Trebuia să te baţi.
GODOT: Cu cine să te baţi? Ăştia-s oameni cu care să te baţi?
SAMUEL BECKETT: Nu trebuia să te laşi. Rău ai făcut că te-ai lăsat. Ei sunt obligaţi să joace. Chiar dacă sunt cinci oameni în sală. Nu contează. Sunt actori. Asta e meseria lor.
GODOT: Poate că s-au plictisit şi ei. Alaltăieri au fost exact cinci oameni, aşa cum spui. Şi au jucat. Înţelegi? Or fi obosit şi ei…Toată lumea oboseşte. (Pauză. Preia chiştocul şi trage un fum) Ieri au fost numa’ doi.
SAMUEL BECKETT: De unde ştii c-au fost numa’ doi?
GODOT: Unu’ din ei eram eu. (Mai trage un fum) Să-ţi arăt ceva… Ştii s-arunci chiştocul cu două degete? Uite… îl prinzi aşa… Cu degetu’ acesta aici… Şi când îl pocneşti capătă o viteză… (Aruncă chiştocul pe celălalt trotuar). Ai văzut? Poţi să faci aşa?
SAMUEL BECKETT: Şi ce treabă aveai?
GODOT: Adică ce?
SAMUEL BECKETT: Să vii şi ieri şi azi?
GODOT: Păi… eu… întotdeauna vin. Seară de seară vin.
SAMUEL BECKETT: Mi s-a părut mie că ţi-am mai văzut mutra.
GODOT: Şi eu ţi-am mai văzut mutra. Nu erai tu acela din fundu’ sălii? Vreau să zic, aseară, nu erai tu cel de-al doilea?
SAMUEL BECKETT: Eu eram. Pe toţi dracii, eu.
GODOT: M-am prins că erai tu. De cum te-am văzut m-am prins. Şi ce treabă aveai?
SAMUEL BECKETT: Eu sunt acela care a scris-o.
GODOT: Ce?
SAMUEL BECKETT: Chestia asta. Eu am scris-o.
GODOT: E, nu mă-nnebuni. Tu ai scris-o?
SAMUEL BECKETT: Eu.
GODOT: Adică dumneata eşti autorul?
SAMUEL BECKETT: Eu. Eu sunt.
GODOT: Înţeleg că exişti.
SAMUEL BECKETT: Exist. Sigur că exist. Cine ţi-a băgat în cap că nu exist?
GODOT: Adevăru’ e că m-am prins eu mai de mult că exişti. Deşi, de câţiva ani încoace, m-am tot întrebat dacă exişti. Îmi tot spuneam: există sau nu există? Erau zile când mi se părea că nu se poate să exişti. Înţelegi? Sunt asemenea zile. Sunt zile şi zile, înţelegi? Fel de fel de zile. Da’ nu cred că toţi pot pricepe asta. Cu capu’ ăla-l tău, sec.
SAMUEL BECKETT: Poate-ţi rad una.
GODOT: A, vrei să mă loveşti? Loveşte-mă. Poftim, loveşte-mă! (Pauză. Îl priveşte arţăgos) Află domnule, că m-ai lovit destul! Nu mai trebuie să mă loveşti. M-ai lovit destul pân-acum.
SAMUEL BECKETT: Te-am lovit din greşeală. Te-am lovit pentru că m-au împins.
GODOT: Poftim! Nu pricepi nimic. (Fixându-l) Nu vorbesc de seara asta. Vorbesc de general. De ani şi ani de zile mă fierbi ca pe un şobolan.
SAMUEL BECKETT: Eu te fierb ca pe un şobolan?
GODOT: Tu! Da! Seară de seară, secundă de secundă, de ani şi ani de zile. M-ai fărâmiţat, m-ai jupuit, m-ai distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o fantoşă, m-ai umilit. Asta-i personaj? (Se ridică în picioare, ameninţător) Nenorocitule! Acu’ ai să plăteşti tot, tot. (Zdrobitor) Eu sunt Godot!
SAMUEL BECKETT: Ce-ai zis?
GODOT: Eu sunt Godot! Îţi spune ceva numele ăsta? Simţi ceva? Eu aş zice că ţi-a sunat ceasu’. Trebuie să simţi şi tu ceva. Simţi că ţi-a sunat ceasul?
SAMUEL BECKETT: Eşti nebun. Nu degeaba te-au dat afară.
GODOT: Eu sunt nebun? Eu? Tu eşti nebun! Şi pe mine să nu mă faci nebun. Eu nu sunt nebun. Nebun e ăla care scrie. Aşa se scrie? De ce nu te uiţi şi tu puţin în jur? Să vezi cum se scrie? Unde ai văzut tu personaj care să nu apară? Unde? (Aşteaptă răspunsul) Iuda! (Se aşează)
SAMUEL BECKETT: Pe mine să nu mă faci Iuda! N-ai dreptu’ să-mi ceri socoteală.
GODOT: N-am dreptu’ să-ţi cer socoteală? O, stai să ne-nţelegem! Sunt singuru’ care are dreptu’ să-ţi ceară socoteală. Drept cine te crezi? Uite la Shakespeare! Toate personajele apar. Până şi stafia apare! Tot ce a scris pe foaie intră în scenă. Şi tu? Crezi că mie mi-a fost uşor în tot acest timp? În definitiv, cine sunt eu? Ce sunt eu? Cum e posibil să te joci în halul ăsta cu mine? (Treptat începe să se smiorcăie) Mi-ar fi fost de ajuns şi un singur minut… Şi o singură secundă… Aş fi putut să spun şi eu un cuvânt… Orice cuvânt… De pildă, aş fi putut să spun nu… Ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi spus şi eu nu? Îţi spun că nu s-ar fi întâmplat nimic… Este că nu s-ar fi întâmplat nimic?
SAMUEL BECKETT: Nu.
GODOT: M-am săturat, pur şi simplu, m-am săturat! Cum e posibil să pluteşti aşa la nesfârşit? Să fii şi să nu fii, în acelaşi timp? Eu asta vreau să te-ntreb, înţelegi? Cum e posibil să fii şi să nu fii?
SAMUEL BECKETT: Nu ştiu.
GODOT: Dar trebuie să ştii. Cum e posibil să nu ştii? Cineva trebuie să ştie. Cine vrei să ştie dacă tu nu ştii?
SAMUEL BECKETT: Nu ştiu. Pur şi simplu aşa mi-a ieşit.
GODOT: Poate că a fost un moment de rătăcire… O zi proastă… Oricui i se poate-ntâmpla, nu? Un ghinion… Dar lucrurile s-ar putea vindeca… S-ar putea face ceva… Ţi-am spus, nu am nevoie decât de un minut, de un cuvânt, ca să fiu un însumi… (Scoate un teanc de foi din haină) Uite… Poftim… Nu am absolut nici o pretenţie… Strecoară-mă undeva… Oriunde… Deschide o paranteză… Fă ceva!
SAMUEL BECKETT (Răsfoieşte foile plictisit şi apoi le aruncă): Inutil. Teatru’ s-a-nchis.
GODOT (Adunând foile de pe stradă): Nu se poate… Da’ nu se poate să se termine chiar aşa…
SAMUEL BECKETT: Piesa nu se mai joacă.
GODOT (Rămânând cu gestul în aer): Cum nu se mai joacă?
SAMUEL BECKETT: N-ai văzut c-am fost dat afară? Nu se mai joacă. Nu se mai joacă nicaieri, nimic.
GODOT: Dar e-ngrozitor, îngrozitor…
SAMUEL BECKETT: Asta e. (Pauză) Nu mai ai o ţigară?
GODOT: Mai sunt nişte mucuri în tomberon.
SAMUEL BECKETT: Draci! Doar n-am să fumez din tomberon.
GODOT: De ce nu? E tomberonu’ teatrului… (Ridică tomberonul şi-l răstoarnă) Poftim… Alege…
SAMUEL BECKETT: Nu pot. Mi-e silă.
GODOT (Răscolind cu piciorul printre obiectele căzute) Adevăru’ e că s-ar putea să ai dreptate… (Preocupat de resturile teatrului) Hardughia se clatină… Nu mai e ce-a fost… Se vede după tomberon că teatrul se duce dracului…
SAMUEL BECKETT: Ce-i aia?
GODOT: O mască… Nu se mai poartă… (Îşi aprinde un chiştoc) Ehe, ce vremuri… Ce lume… Cine mai ştie azi să ţină o mască pe faţă? (Trage un fum. Se aşează lângă Samuel Beckett şi-i întinde chiştocul. Şoptit) Am impresia că ne ascultă careva.
SAMUEL BECKETT (Preia chiştocul, trage un fum, se uită în jur): Unde?
GODOT (Şoptit): Acolo… În spatele nostru. Un tip. S-a oprit de cinci minute şi ne-ascultă.
SAMUEL BECKETT (Trăgând un fum şi înapoind chiştocul): Dă-l încolo!
GODOT: Dacă vrei îi fac vânt.
SAMUEL BECKETT: Nu merită.
GODOT: Îi pocnesc mutra. Una-două. Vrei?
SAMUEL BECKETT: Stai linistit.
GODOT: Vreau să fac ceva pentru tine. Nu suport să te văd aşa morcovit. Trebuie să fac ceva pentru tine. Dacă-l pocnesc măcar o dată ne mai descărcăm şi noi.
SAMUEL BECKETT: De ce să-l pocneşti? E un om. Tu nu vezi ce pustii sunt străzile? E de mirare că mai trece câte un om.
GODOT: Şi eu am observat că ceva nu e-n regulă cu străzile.
SAMUEL BECKETT: Când am venit încoace am trecut prin parc. Câţi oameni crezi că se plimbau prin parc?
GODOT: Câţi?
SAMUEL BECKETT: Trei.
GODOT (Trist, fumând): Am vrut să spun trei, dar am tăcut.
SAMUEL BECKETT: Acu’ două ceasuri m-am dus să beau o bere, pe terasă. Câţi oameni crezi că erau pe terasă?
GODOT: Câţi?
SAMUEL BECKETT: Trei.
GODOT: Naiba să-i ia. Am vrut să spun trei şi nu ştiu de ce am tăcut.
SAMUEL BECKETT: Încearcă să te urci într-un autobuz. Pur şi simplu simţi că-nnebuneşti. Am venit încoace cu autobuzul. Câţi oameni crezi că erau în autobuz?
GODOT (Triumfător): Trei!
SAMUEL BECKETT: Eram numai eu şi şoferul!
GODOT: E clar! Totul se duce de râpă.
SAMUEL BECKETT: Şoferul era surd. Când l-am întrebat unde trebuie să cobor a ridicat din umeri.
GODOT: Nişte bestii. Asta nu mai e lume ca să ieşi din casă. Cel mai bun lucru e să stai închis înăuntru şi să te gândeşti.
SAMUEL BECKETT: Uită-te peste drum. Toate ferestrele sunt închise, toate perdelele trase.
GODOT: A mai venit unu’.
SAMUEL BECKETT: Cine?
GODOT (Şoptit): Un tip. S-a oprit în spatele nostru şi ascultă.
SAMUEL BECKETT: Mă doare-n cot.
GODOT: Nu? Mă bucur că te-ai mai înveselit un pic. Dacă vrei mă ridic şi…
SAMUEL BECKETT: Nu, nu… Mai bine mai aprindem un chiştoc.
GODOT: Lucrul de care mă tem cel mai mult… mai mult şi mai mult… (Scormoneşte) Înţelegi… E că mâine n-o să am unde ieşi.
SAMUEL BECKETT: Adică unde?
GODOT (Găseşte un rest de ţigară ceva mai lung): Adică la teatru. Bat pariu c-or să-l închidă şi p-ăsta.
SAMUEL BECKETT: Or să-l facă depozit de butoaie.
GODOT: Deja mirosea puţin a varză.
SAMUEL BECKETT: Nu e de la varză. E de la canal. (Se apleacă şi pune urechea pe trotuar) Curge ceva pe dedesubt. Simţi cum curge ceva pe dedesubt?
GODOT: Mie mi se pare că stă. (Ascultă) Ţie ţi se pare că se scurge?
SAMUEL BECKETT: Se scurge, dar foarte încet.
GODOT: Uneori, când mă trezesc dimineaţa, mi se pare că ceva se ridică din capul meu şi se sparge de tavan. E posibil aşa ceva?
SAMUEL BECKETT: Acu’ vreo câţiva ani era să omor pe cineva cu maşina. După ce am reuşit să frânez, am simţit şi eu acelaşi lucru.
GODOT: Ce poate să fie?
SAMUEL BECKETT: Nu ştiu. Poate să nu fie nimic.
GODOT: Bătrâne, să-ţi spun ceva. Îmi eşti din ce în ce mai simpatic.
SAMUEL BECKETT: Să-ţi spun şi eu ceva. Îmi pare rău de tot ce s-a întâmplat. Dacă vrei, poţi să intri la sfârşit, aşa cum ai zis.
GODOT: La ce bun? Teatru’ a murit.
SAMUEL BECKETT: A murit, n-a murit, eu vreau să intri la sfârşit. Dă hârtiile.
GODOT: Vax. Important e că suntem vii.
SAMUEL BECKETT: Nu, nu… Vreau s-adaug ceva, eu… (Răscoleşte printre foi) Unde e finalul?
GODOT: Bătrâne, ăştia nu merită nici un final. Mai bine îţi spun altceva. Am la mine o sticlă de jumătate. (În tot acest timp trecătorii s-au apropiat de cei doi şi s-au oprit să-i asculte. Până la sfârşit lumea va face un cerc în jurul lor)
SAMUEL BECKETT (Arătând spre sticlă) E din tomberon?
GODOT: N-are importanţă de unde e. important e că e. Şi că e la mine. (Scoate sticla din interiorul hainei) Pentru ce bem?
SAMUEL BECKETT: Bem pur şi simplu.
GODOT: Nu, e păcat să bei pur şi simplu. În lumea asta e păcat să bei pur şi simplu. Iroseşti băutura dacă bei pur şi simplu. (Ridică sticla şi bea) Pentru teatru! Care tocmai a murit.
SAMUEL BECKETT: Naiba să-l ia de teatru… (Primeşte sticla şi bea) Ce mult l-am iubit…
GODOT: Nişte derbedei… Nişte ordinari… Să omori arta. (Bea. Efuziv, ameţit) Pot să te-mbrăţişez?
SAMUEL BECKETT (Înmuiat) Acu’, în anii din urmă obişnuiam să mă strecor după draperii… Pândeam din sală, după uşile întredeschise… O, am iubit o himeră…
(Cei doi se îmbrăţisează)
GODOT (Pe umărul lui Samuel Beckett) Ce-o să facem d-acu’? Totu’ se scufundă… Trotuaru’ se scufundă… Uite la tomberon: se scufundă-n trotuar… O să murim ca nişte şobolani.
SAMUEL BECKETT: Nu murim noi.
GODOT (Smiorcăindu-se) N-o să pot trăi fără teatru… N-o s-o pot duce prea mult… În fiecare seară eram în sală, eram printre oameni, trăiam… Sufeream ca un câine, dar trăiam… Trăiam peste tot, în fiecare cuvânt… Cum de-au putut face aşa ceva? Cum de-au putut închide totul? Cum de-au putut da oamenii afară? Ce mă fac eu acu’?
SAMUEL BECKETT (Privind stânjenit în jur, şoptind): Taci dracului că râde lumea.
GODOT: Care? Cine?
SAMUEL BECKETT (Şoptit) Nu vezi? Naiba să-i ia. Nu vezi câţi s-au adunat?
GODOT (Şoptit): De unde s-au adunat? Ce naiba vor?
SAMUEL BECKETT: Habar n-am. Important e că s-au adunat.
GODOT: Dacă vrei mă ridic şi…
SAMUEL BECKETT: Nu… Nu. Să vorbim. Să mai vorbim. S-o ţinem tot aşa.
GODOT (Mirat, agitat): Eu nu ştiu de unde ies oamenii ăştia. Strada e pustie. Cum se pot aduna atât de mulţi pe o stradă pustie?
SAMUEL BECKETT: Se poate. Orice se poate. Sunt zile când se poate.
GODOT: Uite-i, au început să s-aşeze. Eu zic s-o ştergem.
SAMUEL BECKETT: De ce s-o ştergem? Să vorbim.
GODOT: O să fie prea târziu. Dacă mai stăm un minut o să fie prea târziu. Or să ne sufoce.
SAMUEL BECKETT: Aşa, aşa… Să vorbim.
GODOT: Despre ce să vorbim? De ce să vorbim?
SAMUEL BECKETT: Să vorbim. Cel mai important lucru e să vorbim. Să vorbim despre orice.
GODOT (Privind înspăimântat în jur la mulţimea care s-a aşezat pe caldarâm) Doamne, ce să spun?
SAMUEL BECKETT: Întreabă-mă dacă m-au bătut… Între timp eu îmi scot gheata şi mă uit la gheată. Dupa-aceea mă întrebi ce fac eu aici. (Îşi sfâşie gheata)
GODOT (Cu glas hotărât) Ce faci acolo?
SAMUEL BECKETT: Mă descalţ. Ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată?
Anexa 2
Anexa 3
Caiet de regie
Spațiul scenic: Black Box cu un panou rotativ
Tabloul 0
Luminile se aprind lent dezvăluind un panou negru de 2.5 X 3.5 m pe care este pictat copacul vieții din piesa originală “Așteptându-l pe Godot”; cei doi actori tocmai încep să joace piesa omonimă, urmăriți de către două păpuși în mărime umană inanimate care stau pe băncuță cu spatele la public.
După câteva replici din piesa lui Becket, unul dintre actori care este excesiv îmbrăcat într-un costum anii 20, respectiv Godot, va înceta piesa spunând replica “Gata!Refuzăm să mai jucăm!”
Moment în care luminile scad treptat în lumină albastră (nivel 21-25)
Actorul care a sistat piesa se va retrage în culise la “gradină”. În timp ce cel de-al doile actor va întoarce paravanul 180de grade de la stânga la dreapta, dezvăluind o fațadă de clădire pe care vedem clar un teatru în paragină cu un bar modern alăturat (BAR scris în culori fosforescente și o ferestruică prin care începe să se observe un stroboscop luminos și se pornește o melodie super comercială cu un mesaj subliminal “Turn down for what”)
Tabloul I
Intrare:
Pe ultimele acorduri ale melodiei mai sus menționate Becket va intra în scenă împingând un tomberon de gunoi până în centru scenei unde pierde controlul tomberonului și aproape că-l dărâmă; auzim niște strigăte din tomberon, după care începe dialogul cu “Iartă-mă”.
Scena 1:
Schimbare de lumină albastră cu baie de lumină și contre de ambre (culoarea frunzelor de toamnă).
Godot va ieși din tomberon sub forma unei păpuși compuse (mască ko-omote, corp minuscul din pânză albă neutră cu mâini formate de actorul mânuitor, cu mânuși albe pentru a deservi momentului în care Godot se va transforma ad literam în fantomă – prin replica cheie a primului tablou “Cum se poate să fii si să nu fii în același timp?”
Pe fundal Black Light, Godot va trece prin mai multe stări reprezentate de mai multe măști cu stări diferite cât și un dans tribal (făcut doar din mâini și din picioare fosforescente în jurul lui Becket) – pe melodia “Lucifer goes to Circus”
Dialogul între cele două personaje va începe cât se poate de simplu și firesc (cu Godot păpușă-compusă în tomberon iar Becket așezat pe bancă) care descoperă ca liant comun teatrul.
Godot prezintă un caracter mai jovial pe când Becket va fi personajul blazat, taciturn, la început; urmând ca statusurile lor să alterneze pe parcursc culminând cu omogenizarea lor ca personaje și ca oameni în scena finală care va fi defapt scena inițială din piesa “Astepandu-l pe Godot” (cea in care personajele se descalța pur si simplu cu o candoare de nedescris…)
Acțiunea este cea care reiese din text, deoarece replicile sunt concrete fără vreo simbolistică aparte, personajele sunt sincere în suferința lor.
Godot păpușa-compusă cade în tomberon când Becket dezvăluie că el este autorul. Iese! Iar de aici va începe primul conflic între ei. Becket nu realizează decât foarte târziu ceea ce îi dezvăluie Godot, de aici și iritarea maximă a lui Godot.
Tabloul I se încheie în momentul în care Godot descoperă o masca în tomberon, trecând astfel la următorul nivel de metamorfozare, și anume, marioneta neutră cu fire scurte.
Mânuitorul marionetei-Godot va fi la vedere pentru a anticipa forma finală a lui Godot, adică cea umană!
Tabloul II
Tabloul cu Godot-marionetă – faza intermediară de transformare a lui Godot – prin urmare marioneta va fi gri/ nude ( o culoare ternă care să simbolizeze umbra care încă e Godot în aceasta etapa a vieții lui) fără ochi, doar cu gura;
Dialogul are loc pe bancă;
Relația dintre personaje se întărește, cei doi ajungând să empatizeze unul cu celălalt.
Punctul culminant în care Samuel Becket se oferă să-l introducă pe Godot în text va fi precedat de un dans a lui Becket pe melodia “Nu știu cu ce ți-am greșit” de Romica Puceanu în care vom vedea cât de mult îl iubește de fapt acesta pe Godot.
Tabloul III
Metamofozarea finală a lui Godot în om-femeie începe în timpul dansului lui Becket.
Această scenă este în fond relația de iubire dintre Creator și Creație, într-un plan general, iar extrapoland îndrăznim să spunem că relația dintre cei doi poate fi asemuită chiar cu relația dintre Maestru și Margareta, deoarece iubirea pe care cei doi o au față de teatru, îi unește mai presus de orice.
Scena evoluează cu beția celor doi care își fac confesiuni de viată “O, am iubit o himeră!”, subtextul faptului că, Creatorul a fost, este și va fi mereu îndrăgostit de creația sa!
Înspre finalul piesei, prezența spectatorilor în sală devine vizibilă prin aprinderea succesivă a unor spoturi pe spectatori; fără ca vizibilitatea spectatorilor să fie în vreun fel alterată de aceste spoturi.
Piesa se încheie cu scena inițială din textul lui Samuel Becket “Așteptându-l pe Godot”, urmând ca după ultima replică să se petreacă un heblu, timp în care pe scenă vor apărea cele două păpuși inanimate de la început, păpuși care vor fi copii fidele a celor doi actori ( cel puțin dpdv vestimentar) încheind astfel piesa ciclic și cu alter-egoul la vedere.
