Există o legendă chinezească care spune că atunci când un fluierar și o scoică se luptă, un pescar va profita de aceștia. Versiunea noastră, însă, va oferi o răsturnare de situație: de ce se luptă fluierarul și scoica? Oare pentru că amândoi vor să fie eroi al micului râu? Dacă ar fi prieteni, nu ar putea fi învinși de către pescar, dar odată ce au devenit rivali, au ajuns să fie prada pescarului. Vă invităm să descoperiți deznodământul acestei legende filosofice, care vă va depăși orice fel de așteptări.
În spectacol apar actori la vedere, păpuși mari sau măști într-un decor ce sugerează lumea satului românesc. Regizorul a tratat textul clasic în linie accentuat folclorică, de la decor la costumele stilizate ale personajelor, la diferitele obiecte sau la linia melodică. Este un mod de a ne aduce aminte de rădăcini.
Povestea ia naștere din niște perne amorfe și ne vorbește despre personaje ce se recunosc reciproc. În unele privințe de aseamănă, alteori sunt diferite. Recunoașterea are loc într-un spectacol cu păpuși și actori, care permanent devin altcineva.
Spectacolul urmărește povestea micuței Dorothy, care locuiește la o fermă din Kansas împreună cu mătușa și unchiul său. Visează însă că va trăi cândva într-un loc mai bun, sub un curcubeu. Într-o zi, micuța casă din Kansas în care se aflau Dorothy și cățelușul ei, Toto, este purtată de o tornadă într-un tărâm necunoscut și ciudat.
Crud este un spectacol de teatru contemporan care are la bază un text creat din situații reale prin care au trecut tinerii din România ultimilor 100 de ani. Spectacolul vorbește atât despre fragilitatea tinerilor din țara noastră, cât și despre trăirile recurente pe care le au tinerii de la generație la generație. Alcătuit din patru tablouri, CRUD aduce în discuție situații reale ca feminismul anilor interbelici, cenzura în artă din perioada comunistă, lupta tinerilor pentru libertate de la sfârșitul lui ‘89 și începutul lui ‘90 sau căutarea identității generației actuale una ce nu se simte reprezentată.
Subiectul inspirat din experiența de jurnalist a dramaturgului Matei Vișniec este oglinda unei realități pe care o trăim. Oare nu este adevărat că suntem “prea mulți pe nenorocita asta de barca”, Europa?
După un naufragiu, Gulliver Lemuel, călător, marinar şi doctor, nimerește pe o insulă care se numește Liliputania şi este populată de niște ființe minuscule. În ciuda mărimii, liliputanii sunt ambițioși, țâfnoși, trufași. Gulliver trăiește un timp cu aceste ființe trecând prin câteva experiențe extraordinare.
Șapte povești de câte șapte minute, regizate de șapte regizori din șapte țări, toate acestea interpretate de un singur actor: David Zuazola. Jocul timpului reprezintă, totuși, mai mult decât șapte povești diferite și publicul va descoperi, pe parcursul spectacolului, că totul este de fapt o poveste plină de semnificații.
„Regele moare” o poveste caldă, umană despre viață, despre putere, despre moarte este, poate, cea mai puțin absurdă dintre piesele lui Eugène Ionesco. Este vorba despre atitudinea omului in fața propriei morți.
Cine nu știe povestea Scufiței Roșii? Nu există generație de la Frații Grimm sau Charles Perrault încoace care să nu fi urmărit aventurile unei fetițe cu scufiță, trimisă de mama ei, prin pădure, să-i ducă de mâncare bunicii ei.
Adunarea păsărilor reprezintă demonstrația că non verbalitatea și mișcarea pot exprima mai mult decât o mie de cuvinte. Spectacolul are la bază celebrul poem omonim al lui Farid ud-Din Attar, cu influențe din cunoscutele dramatizări ale lui Peter Brook și Jean – Claude Carierre și ne poartă prin elementele care condimentează unitatea de-a lungul secolelor: drumul inițierii, lupta pentru putere, dinamica socială.
În premieră națională, Matei Vișniec, cel mai jucat dramaturg român atât în țară cât și în străinătate ”debutează” pe scena de la Țăndărică cu o piesă scrisă pentru copii. ”Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” este un poem plin de tandrețe, de candoare și sensibilitate, care vorbește despre prietenie, tristețe, bucurie, speranță.
Trupa El patio dă viață unui spectacol non verbal de excepție. O scenă aproape goală, un spectacol ce se construiește în fața noastră. Doi păpușari vin din întuneric și creează personaje din degetele lor și niște argilă, animând o lume întreagă într-un spectacol plin de umor și gingășie.
Crud este un spectacol de teatru contemporan care are la bază un text creat din situații reale prin care au trecut tinerii din România ultimilor 100 de ani. Spectacolul vorbește atât despre fragilitatea tinerilor din țara noastră, cât și despre trăirile recurente pe care le au tinerii de la generație la generație. Alcătuit din patru tablouri, CRUD aduce în discuție situații reale ca feminismul anilor interbelici, cenzura în artă din perioada comunistă, lupta tinerilor pentru libertate de la sfârșitul lui ‘89 și începutul lui ‘90 sau căutarea identității generației actuale una ce nu se simte reprezentată.
Prin îmbinarea elementelor de dans contemporan și teatru de păpuși, regizorul, dansatorul și actorul Duda Paiva (Olanda), a creat o variantă contemporană a spectacolului ”Calul de aur” de Rainis.
Cine nu îl știe pe Oblio, băiețelul cu capul rotund? Cine nu s-a uitat la desenele animate? Dar, oare, toți știu de unde a pornit personajul? Harry Nilsson, un cunoscut muzician al anilor `80 a scris o poveste despre un băiețel cu capul rotund ce trăia în Țara Țuguiului, a Vârfului, a Piramidei, sau a Sensului, o țară care avea legi proprii și unde copiii nu se puteau juca după pofta inimii.
Dansul (core-) şi scrisul sau desenul (-grafia) sunt plămădite la fel şi aparțin aceleiași substanțe. Aceleiași nevoi. Aceluiași dor.
Scriu şi desenez de când mă știu. Mereu. Fără întrerupere. În toate limbile în care îmi este dat să gândesc. Pe orice suport mi-ar ieși în cale: o filă de caiet, un șervețel de restaurant, un ecran de computer, o cutie de chibrituri desfăcută în așa fel ca să încapă pe ea cât mai multe…
“Un poem despre viața plină de dragoste și durere a Fridei Kahlo, reprezentată prin diverse metafore și simboluri, cu ajutorul păpușilor, obiectelor metamorfozate și animației în nisip. Coregrafia și teatrul de animație se combină astfel încât pictura artistei prinde viață pe scena inundată de atmosfera onirică, creată de muzica Chavelei Vargas și Al Marconi. Portretele desenate în nisip în timp real, completează biografic personalitatea Fridei adăugând spectacolului momente de “performance”.
Povestea Scufiței Roșii este povestea fetiței care pornind singură la drum, intră în vorbă cu lupul, din bună credință şi naivitate, şi sfârșește prin a fi mâncată de acesta şi ea şi cineva foarte drag ei, bunica.
“Povestea originală care stă la baza adaptării scenice este marcată de mitologia japoneză, în care cele trei femei puternice sunt adesea prezente. Ele reprezintă anotimpurile vieții și exprimă profunzimea relației dintre om și natură. Rolul lor este acela de a iniția și de a ghida eroul, fără a-și pierde dimensiunea pământeana și umorul.
Visul unei nopți de vară este una dintre comediile romantice ale dramaturgului englez William Shakespeare, scrisă cândva la mijlocul anilor 1590. Este o piesă plină de senzualitate și erotism. Două perechi de îndrăgostiși sunt purtați prin pădure, pe aripi de magie, de către un spiriduș gânditor și imprevizibil. Lor li se alătură un cuplu nepământean, Oberon și Titania, care, puși mereu pe ceartă, încurcă rostul celor două povești de dragoste.
Într-o seară, în casa familiei Darling, o familie englezească obișnuită din Londra, își fac apariția o zână mică, foarte mică, și Peter Pan, un băiat care își caută umbra pe care a pierdut-o. Cum poate cineva să-și piardă umbra? Ei bine, acolo unde trăiește Peter Pan, pe Insula Niciodată, lucrurile astea se întâmplă.
„Lumea suprarealistă creată de Andersen în această poveste m-a motivat să abordez o temă strâns legată de tinerețe, actuală azi, la fel cum a fost în vremea scriitorului danez. Vanitatea și egocentrismul reprezintă o problemă pentru copiii de astăzi.