TEATRUL ȚĂNDĂRICĂ va susține 3 reprezentații cu “ ADUNAREA PĂSĂRILOR” în FNT!

Adunarea pasarilor foto Mihai Stoica

Teatrul Țăndărică este invitat, pentru al cincilea an consecutiv, să joace în cadrul Festivalului Național de Teatru, fiind singurul teatru de animație care a participat, de-a lungul anilor, în FNT.

Anul acesta, Teatrul Țăndărică va fi prezent în FNT cu spectacolul pentru tineri şi adulţi, Adunarea Păsărilor, de Farid Uddin Attar, în regia lui Cristian Pepino, care este reluat într-o formulă nouă la 20 de ani de la prima punere în scenă la Teatrul Ţăndărică.

Călin Mocanu, directorul Teatrului de animaţie “Ţăndărică”, a avut iniţiativa acestei reluări. Când mi-a propus să refacem spectacolul, m-am întrebat dacă mai are forţa de impact pe care a avut-o la început. Dar şi datorită faptului că mulţi dintre interpreţii principali fac parte şi acum din distribuţie, iar cei noi s-au integrat perfect in spiritul spectacolului, reluarea s-a făcut fără dificultăţi şi ne-am dat repede seama că spectacolul nu a pierdut nimic odată cu trecerea timpului. …

Nu am schimbat absolut nimic. Chiar nu trebuia schimbat nimic. Spectacolul nu “datează” şi am avut bucuria să constat că spectatorii şi cronicarii îl apreciază acum ca şi în 1993. Poate că s-au adăugat câteva noi semnificaţii, spun unii. Dar este un spectacol despre om, în general, fără “referinţe contemporane”, şi tocmai de aceea nu se “perimează”., a declarat pentru site-ul FNT, Cristian Pepino, regizorul spectacolului.

“Adunarea Păsărilor  prezintă o imagine a omului, a lumii, a dualităţii fiinţei umane, în situaţii limită. E despre dragoste şi ură, despre violenţă şi tandreţe, despre intoleranţă şi opusul ei, despre relaţia dintre individ şi societate, despre civilizaţie şi barbarie şi aşa mai departe. Nimic nou. Doar o ocazie de a ne gândi puţin.”, a mai declarat regizorul spectacolului, Cristian Pepino.

“Spectacolul Adunarea Păsărilor, realizat de Cristian Pepino este puternic la nivel de mesaj, de simbolistică, de imagine, de mişcare, de atmosferă. Emoţionează, impresionează prin unitate stilistică, prin crescendo-ul ritmului, dat de zbaterea, de ţipătul sau murmurul păsărilor”. ( Raluca TULBURE, Convorbiri teatrale)

“Este un spectacol manifest al unui regizor ce caută mereu, o metaforă despre toleranţă, înţelegere, compasiune, o confirmare a talentului pur, a pasiunii, a dragostei fară limite şi al respectului pentru valorile umane dintotdeauna”.( Raluca TULBURE, Convorbiri teatrale)

Puteți vedea spectacolul în FNT în datele de 25 octombrie, de la ora 11.00, 26 octombrie, de la ora 19.00 şi în data de 1 noiembrie, de la ora 11.00, la Teatrul Ţăndărică, Sala Lahovari.

ADUNAREA PĂSĂRILOR (spectacol pentru tineri și adulți)

60 min; nonverbal

de Farid Uddin Attar
Scenariu: Cristian Pepino, după o idee de Michaela Tonitza Iordache
Regie și scenografie: Cristian Pepino
Costume: Cristina Pepino
Ilustrație muzicală: Gabriel Apostol
Mânuire păpuși: Ioan Brancu
Mișcare scenică: Liliana Gavrilescu
Pregătire vocală: Decebal Marin

Distribuție: Ioan Brancu, Gabriel Apostol, Liliana Gavrilescu, Decebal Marin, Geo Dinescu, Marin Fagu, Andreea Ionescu, Cristian Mitescu, Ramona Vornicu, Cristina Țane

Scroll to Top
X