Teatrul Țăndărică a dat start anul acesta primei ediții de festival SALT. Trecem în revistă cele mai importante aspecte ale evenimentului care a adunat mii de spectatori la finalul lunii februarie.
Prima reprezentație a producției ”Apolodor”, cea mai nouă poveste din repertoriul Teatrului Țăndărică, a avut loc chiar în prima zi de festival. Așa cum ne așteptam, veștile bune au circulat rapid astfel încât sala a fost plină, iar reacțiile oferite cu entuziasm. Scenografia, lumina, muzica au pus în valoare jocul actorilor și personajul central, micul pinguin, reușind să transmită emoție, compasiune, bucurie. Spectacolul “Apolodor” a intrat astfel în stagiunea teatrului, fiind cea mai recentă producție dedicată deopotrivă copiilor și adulților. Un spectacol care respectă textul original și îl integrează într-un concept vizual și contemporan deosebit, pentru a evidenția stările schimbătoare ale micului pinguin, care își dorește să își cunoască familia și pleacă în aventura vieții lui spre “frații săi din Labrador”.
Invitatul special, Teatrul de Păpuși Merlin din Grecia, aflat la a treia participare în festivalurile Teatrului Țăndărică, a încântat spectatorii de data aceasta cu două spectacole, unul pentru adulți și unul pentru copii. Temele contemporane, stilul de mânuire al păpușilor, designul precum și umorul negru au devenit o semnătură inconfundabilă.
Artiștii Teatrului Merlin au susținut și un workshop dedicat actorilor și păpușarilor. Aceștia au învățat din secretele spectacolelor lui Dimitris Stamou și Demi Papada, au aflat care este formula unei baze ”simple”, de la care să pornești pentru a ajunge la un produs spectaculos, au descoperit sisteme noi de mânuire și au schimbat experiențe legate de arta animației. Concluzia workshop-ului a fost mai mult ca oricând că animația nu are granițe.
Festivalul ,,SALT’’ s-a încheiat cu #Freestyle puppetry, un eveniment care a adus în același loc participanți atât din București, cât și din Iași și Târgul Mureș. Desfășurat într-o atmosferă caldă, informală, #Freestyle puppetry a adus pe scena Teatrului Țăndărică păpușari în prag de formare sau deja formați. Participanții au fost de altfel si cei care au jurizat și notat numerele care au evoluat pe scenă, desfășurarea fiind una interactivă și distractivă. Un moment foarte apreciat a fost cel al „Bunicuțelor”, realizat de o serie de studenți din Iași care au prezentat cinci numere diferite, toate însă dezvoltate pe aceeași temă , ”Bunica”.
#Freestyle puppetry, aflăm de la una dintre concurente, a însemnat nu doar o întâlnire în care sunt prezentate momente, ci și un schimb de energie pozitivă și entuziasm, de care tinerii păpușari au nevoie. “O întâlnire amicală, în care pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a răspunde la întrebarea ce mai faci?, fiecare dintre noi a demonstrat folosindu-se de mijloacele animației cam ce a făcut în ultimul timp.’’ (Ștefana Niță)
Prima ediție a SALT, 25 – 28 februarie, un festival fără limite de vârstă, a fost primită cu entuziasm de publicul bucureștean. Rămâneți aproape, ne revedem la următoarea ediție.
#SALT #event #puppet #theatre #fest #independent #Freestyle #anima