Aventura puiului de prepeliță

scenariu adaptat după povestea Puiul, de I. Al. Brătescu-Voinești

Prin Aventura puiului de prepeliță îmi doresc să explorez actul artistic într-o manieră inedită, care să ofere atât actorului, cât și spectatorului o perspectivă nouă asupra mediului său. În primul rând propune actorului o abordare diferită a spectacolului pentru copii, scopul acestuia fiind de a construi spectacolul pe baza soluțiilor venite din public și chiar împreună cu spectatorii. Capacitatea de a improviza este definitorie pentru actor, iar posibilitatea de a-și exersa această aptitudine este capabilă să îl motiveze pentru atingerea potențialului său.

Pentru spectator, copilul cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani, Aventura puiului de prepeliță reprezintă o chemare la joacă, o călătorie în care cei mici pot fi invitați chiar să stabilească regulile care vor condiționa funcționarea spectacolului, o solicitare adresată (pe cât posibil) personal fiecărui copil de a se implica în găsirea soluției în problema pe care o traversează puiul de prepeliță. Între 3 si 5 ani copilul câștigă în jur de 50 de cuvinte pe lună. Pasiunile sale sunt desenul, modelajul și tot în această perioadă el învață să deosebească culorile. În acest sens Aventura puiului de prepeliță îl poartă pe copil prin universul unei familii de prepelițe și îi prezintă tot ciclul pe care aceasta îl traversează de la înapoierea prepeliței din țările calde și până la plecarea acesteia spre sud, în prag de iarnă. Anotimpurile, zborul, culorile curcubeului și alte asemenea noțiuni menite să îi lărgească orizontul tânărului spectator îi sunt prezentate prin intermediul jocului.

”…prin intermediul jocului putem părăsi lumea nevoilor și tehnicilor noastre, această lume interesantă care ne înconjoară și ne încătușează. Scăpăm de forța constrângerii exterioare, (…) pentru a ne crea lumi de utopie. Punem atunci în joc (…) funcții pe care acțiunea practică le-ar fi lăsat nefolosite și intrând în joc cu trup și suflet, ne realizăm pe deplin.”[1]

Jocul este unul din atributele esențiale ale dezvoltării umane, având un rol bine determinat în evoluția individului, dinamica acestui proces modificându-se odată cu trecerea în noi stadii de evoluție. Încă de la primele luni de viață copilul se joacă (jocurile funcționale), acțiunile lui, la prima vedere fără un sens anume, de exemplu mișcarea picioarelor sau gângurelile, sunt extrem de importante alcătuind un adevărat program de pregătire al unor aptitudini pe care le va dobândi ulterior, precum mersul și vorbirea.

Lumea jocului poate fi luată și drept un exercițiu de anticipare a lumii preocupărilor seriose. Prin intermediul jocului copilul are ocazia să dobândească un anumit grad de autonomie, o personalitate proprie și chiar unele scheme practice pe care le va utiliza în viața de adult.

Copilul de 4-7 ani, căruia acest proiect se adresează îndeosebi, se află într-o etapă extrem de delicată întrucât presupune din partea sa un efort deosebit, capacitățile sale de adaptare fiind solicitate de contactul cu medii și structuri sociale diferite de căminul său. Din acest motiv pregătirea unui spectacol pentru această grupă de vârstă presupune în primul rând o pregătire minuțioasă a experienței pre-spectaculare, în sensul că de la intrarea în instituție copilul ar putea să fie încurajat să interacționeze cu spațiul nou în care pășește. Din acest punct de vedere ideea insignelor personalizate pentru fiecare copil spectator este o idee extraordinară, în plus ea permite o dezvoltare ulterioră a actului artistic în sensul conturării unei experiențe proprii fiecărui spectator în parte.

Comunicativitatea și sociabilitatea sunt aptitudini cheie pentru dezvoltarea copilului situat în intervalul de vârstă 4-7 ani. Aceste aptitudini, conform metodelor pedagogice moderne sunt stimulate cel mai eficient prin intermediul jocurilor. Tot în acest sens comunicarea directă (pe numele mic – posibilă cu ajutorul insignelor personalizate) este în măsură să crească participarea activă a copiilor la desfășurarea spectacolului.

Ineditul acestui proiect vine din împletirea teatrului clasic cu principiile teatrului forum. Această formă de teatru apărută în 1973 în Peru, ca parte a unui ansamblu de forme și tehnici teatrale utilizate de regizorul brazilian Augusto Boal, propune posibilitatea unui interacțiuni sau dezbateri, în urma cărora un grup de oameni, actori și spectatori, caută împreună soluții sau modele de acțiune potrivite situației în care sunt implicați. Teatrul forum este considerat a fi un instrument de intervenție socială. Elementele de teatru forum condiționează, în principiu, întreaga desfășurare a spectacolului, în sensul că sugestiile spectatorilor sunt testate și chiar implementate în prima parte a spectacolului, în măsura în care se potrivesc sau nu afectează structural povestea. Finalul spectacolului, care pune grupul în fața unei probleme de etică (puiul va muri dacă nimeni nu intervine), poate fi construit în 3 până la 5 variante, alegerea aparținând în mod exclusiv grupului, în funcție de personalitatea copiilor prezenți în sală, la acel moment, dar și de starea actorilor.

Ce spune acest spectacol?

Pentru publicul specialist spectacolul propune un ansamblu care conține elemente de creativitate, un caracter ludic bine dezvoltat, ineditul construcției variabile, dar și momente sensibile, și chiar exerciții de virtuozitate.

Pentru mine și pentru colegii mei Aventura puiului de prepeliță reprezintă un minunat prilej de a-l cunoaște pe copilul spectator, de a-i vorbi pe numele mic și de a primi un feedback sincer, față de care să-mi reconsider reperele artistice.

Față de copilul de 3-7 ani, căruia acest proiect se adresează, este important de precizat faptul că opinia acestuia devine suverană, deoarece scopul este de a-l încuraja pe acesta să se exprime. Punctele sale de vedere trebuie apreciate corect, deoarece îl definesc și, bineînțeles, el trebuie încurajat să aibă inițiativă, să conștientizeze faptul că mediul său înconjurător depinde într-o mare măsură de acțiunile sale.

Aventura puiului de prepeliță are toate premisele unui spectacol care, dacă nu izbutește la premieră, poate ulterior să devină, grație participării publicului spectator în dezvoltarea subiectului, un ansamblu pe măsura așteptărilor oricărui copil de 4-7 ani, adică exact ceea ce îi lipsește.

Considerente tehnice

Referitor la rezolvarea scenografică, una dintre soluțiile ofertante presupune existența unor panouri, deja pictate sau acoperite cu pânză sau hârtie, pe care actorii ar urma să reprezinte elementele de decor împreună cu spectatorii. Această soluție asigură un plus de dinamică a jocului și deschide perspective noi interacțiunii dintre actor și copil. Același principiu se aplică și personajelor animate, în privința cărora se poate opta, între două soluții: păpuși mânuite cu ajutorul tijelor, cu articulații multiple, care să ofere actorului o gamă variată de gesturi și atitudini, sau varianta compunerii personajelor din materiale consumabile precum hârtie sau pânză, materiale asupra cărora se poate interveni în timp real și care oferă o mare libertate de mișcare actorilor.

Din punct de vedere tehnic spectacolul nu prezintă necesități deosebite: videoproiector, instalație minimă de light-design și suport audio. În privința spațiului de joc, acesta trebuie să permită interacțiunea directă între actor și spectator. Un plus categoric ar constitui posibilitatea unui amplasament al spectatorilor diferit de cel clasic. Imixtiunea spațiului de joc cu cel în care se află spectatorii ar permite o și mai mare implicare a copilului în spectacol, incluzându-l pe tot parcursul său. Deși poate părea la prima vedere un factor de risc, orientarea publicului spectator pe trei laturi, după principiul scenei elisabetane, oferă spectatorilor o percepție unică asupra spectacolului, dar și actorului posibilitatea de a interacționa cu fiecare copil și de a-l implica astfel în poveste.

Echipa proiectului este compusă din: George Năstase, regizor, Eduard Cîrlan, Mihaela Drăghici și Ada Dobre în calitate de actori.

Bugetul pentru realizarea acestui proiect se ridică la suma de 10.000 ron, la care se adaugă costurile realizării materialelor ce urmează a fi videoproiectate.

Aventura puiului de prepeliță

scenariu adaptat după povestea lui I. Al. Brătescu-Voinești

Trei actori: Eduard, Mihaela, Ada. Cei trei intră în sală, îmbrăcați în costume stilizate, apropiate de costumul clownului, pantalon pe gleznă, șosete lungi, pantof cu vârful bombat, bretele, vestă, toate colorate pastel. Pe cap pălărie cu calotă rotundă. Fiecare poartă în mână o valiză de mici dimensiuni, pe care sunt aplicate tot felul de timbre, ștampile. Valizele nu sunt identice. Întreaga apariție trimite la trupele de actori ambulanți, însuși jocul lor având accente commedia dell arte. Scopul urmărit este acela de a provoca spectatorul copil să participe la construcția spectacolului, fără a se rezuma la rețeta clasică de tipul ”nu-i așa că?”. Pe intrarea lor, în drumul până la scenă, actorii fac cunoștință cu spectatorii (Eu sunt Edi, îmi pare bine!, Eu sunt Ada…)

Când ajung toți trei în față, începe cântecul, însoțit de o coregrafie simplă  (își ridică alternativ pălăria de pe cap, își lasă valizele din mână, le așează unele peste altele, se sprijină unul pe altul, etc.) ce  va fi preluată de copii.

Edi: Eu sunt Edi,

Mihaela: Mihaela,

Ada: Ada sunt, îmi pare bine!

Toți: De departe noi venim,

Venim să vă povestim,

Întâmplări adevărate,

Edi: Unele sunt inventate

Întâmplări amețitoare,

Mihaela: Dar o să le placă oare?

Sunt povești pentru copii

Mihaela: Și pentru părinți, să știi!

Sunt povești nemaivăzute,

Unele-s doar auzite,

Edi: Despre Feți-Frumoși și prinți,

Ada: Și despre copii cuminți!

Mihaela: Ne-am pornit de ieri la drum.

Ca să vă spunem acum,

O poveste minunată,

O poveste fermecată…

(sincron toți trei)   Edi: Ursul păcălit de vulpe!

Mihaela: Albă ca Zăpada!

Ada: Scufița Roșie!

(tobe, efect rateu. Cei trei actori se uită încurcații unul la altul, se apropie pentru o scurtă consfătuire, momentul este ușor exagerat. Edi se caută în buzunare, găsește un bilețel pe care e trecut titlul spectacolului)

(între ei)

Edi: Nu se poate!

(Ada vede și ea ce e scris pe bilet, îl dă mai departe Mihaelei și se întoarce spre public, textul care urmează pare improvizat)

Ada: Bine-mi pare, onorată adunare, să vă văd din nou aici…

Edi: Onorată adunare, oare mult ne-ați așteptat?

Ada: Poate c-am și întârziat!

Edi: Doar vreo două, trei minute!

Ada: Cred că voi ne-ați și iertat!

Edi: Ne-ați iertat? Pentru că povestea noastră…

Mihaela (și-a schimbat total starea de când a citit titlul de pe bilet) Care?

Edi: Asta pe care-o s-o spunem!

Ada: Este chiar foarte frumoasă!

Edi: Are… personaje multe…

Ada: Are și morală… cred!?

Edi: În suspans nu vă mai ținem…

Ada: Și cu voia dumneavoastră…

Edi: Noi povestea o s-o-nce…

Mihaela: Nu se poate! N-ai sa-ncepi! Ai citit pân-la sfârșit?

Edi si Ada: Ce?

          (Mihaela le arată bilețelul și dă să plece)

Edi: Miha, stai, ne cam pripim.

Ada: Doar un pic ne sfătuim, deci… revenim.

Mihaela: Nu se poate, stați, vă rog! E prea trist, nu vreau să joc…

Ada: Cum e trist? Mie îmi place!

Mihaela: Nu cred c-ai citit finalul. La final…

Edi: Mihaela, eu zic că se poate… să… schimbam, pe ici pe colo, (spre copii) dacă sunteți de acord! Vreau să spun, povestea asta, nu se termină frumos!

Mihaela: E de-a dreptul…

Ada: Zic să ne-apucăm de treabă, vom vedea de-i oportun, să schimbăm ”pe ici pe colo” vreau sa spun…

Edi: Hai mai bine să începem… Bună ziua, asta am mai zis-o parcă…

Ada: Da, ai zis-o, eram eu…

Edi: A, mă scuzi… (pauză) Haide Miha, tu urmezi…

Mihaela: Sunteți dornici să începem? (fără chef, încă nu i-a trecut)

Edi: (zice o replică) Nu știu dacă totu-i gata!

Ada: Stai să ne gândim o clipă! Dragul meu, (caută pe cineva din sală) e destul de cald în sală? E răcoare? E curent? (spre Alex, care reacționează)

Edi: Este toată lumea gata? Tu ești gata? Ești atent?

Ada: Foarte bine, vom începe!

Mihaela: (taie) Nu am stins lumina!

Edi: (încearcă să rămână în personaj) N-aveți grijă! Se rezolvă cât ai zice ”pește”!

Mihaela: (sec) ”Pește”!

Edi: Bine că ești tu desteapta! (stinge lumina)

Ada: Povestea noastră începe…

Edi: Într-o…

Mihaela: Primăvară…

(Se compune pe muzică decorul. De aici doar unul dintre actori povestește pe rând. Pe textul ce urmează se compune decorul, lanul de grâu, lăstarul, o bucată din lanul de porumb în dreapta. Cei trei actori vor anima și animale mici, o râmă, un melc, etc. Pe fundal se videoproiectează cerul.)

Ada: Povestea noastră începe, cum era și normal de altfel, primăvara…

Primăvara este un anotimp, primul din cele patru anotimpuri, când natura renaște, etc. (Aici Ada, însoțită după așezarea elementelor decorului de către Edi și Mihaela, va scoate fiecare din valiză un instrument muzical de mici dimensiuni, de ex. o muzicuță, un fluier, și vor conduce jocul ”statuile muzicale”, în care copiii vor identifica elemente specifice primăverii, de exemplu puii de rață care se îndreaptă către lac, iar copiii vor executa mișcarea specifică atâta timp cât actorul cântă din instrumentul muzical. Ultima mișcare va fi zborul păsărilor călătoare, care se întorc primăvara din țările calde. Astfel se face legătura cu începutul poveștii, venirea prepeliței. Jocul sugerează importanța muzicii în dezvoltarea armonioasă a copilului)

Ada: Așadar, într-o primăvară, o prepeliță… aproape moartă de oboseală, că venea de departe, tocmai din Africa…

Mihaela: Dar de unde știi că venea tocmai din Africa?

Edi: Toamna păsările pleacă în țările calde, prin urmare tot de acolo se întorc primăvara!

Mihaela: A, scuze… Și toate păsările pleacă în țările calde?

Ada: Nu, tocmai… Anumite specii de păsări… (împreună cu copiii vor numi păsările călătoare)

Ada: Hhm… Zdrobită de oboseală prepelița (apare păpușa prepeliță) s-a lăsat din zbor într-un lan verde de grâu, la marginea unui lăstar. După un zbor atât de lung, prepelița s-a odihnit… Cât să se fi odihnit? Voi cât credeți că s-a odihnit? (răspunsul sălii, la întrebarea adresată direct, pe numele copilului/copiilor, scopul este să se ajungă la o valoare acceptată general, în urma considerației unui drum atât de lung, și cum este concepută de către copii o distanță mare). După ce s-a odihnit câteva zile/săptămâni, a început să adune bețigașe, foi uscate, paie și fire de fân, (aici se poate repeta jocul, ce ar putea să adune prepelița și pentru ce anume) pentru ce credeți voi? Pentru a-și construi un cuib. Cuibul l-a construit pe un mușuroi de pământ, că să nu îl inunde ploile… Pe urmă, șapte zile de-a rândul, a ouat câte un ou, în total?

Edi: Șapte!

Ada: Mulțumesc! (ironic) Oule erau mici de tot (Ada poate arăta cuibul cu cele șapte ouă), mici ca niște… (așteaptă sugestii din partea sălii). Apoi a început să le clocească! (adresându-se cuiva din sală) Ai văzut cum stă găina pe ouă? Așa stă și ea, doar ca în loc să stea în coteț, stă afară în grâu.

(Începe o mică furtună, care s-a apropiat inca din timpul textului, a crescut prin sunet și lumină, dar și prin videoproiecție, a ajuns la apogeu, copiii sunt încurajați să participe, să redea sunetul tunetului, sunetul ploii cu picoarele în podea, etc, apoi brusc se oprește. Între timp s-a făcut schimbarea între Ada și Edi, care preia rolul de povestitor)

Edi: Hai gata cu furtuna asta! Ah, priviți biata prepeliță. Nu s-a mișcat absolut deloc, de teamă ca nu cumva să pătrundă o picătură de ploaie până la ouă. A ținut ceva ploaia asta! Cât credeți voi că a ținut? (încearcă până obține o cifră apropiată de trei săptămâni)  Mie mi s-a făcut puțin frig! Ce ar prinde bine după așa o ploaie zdravănă? (se caută răspunsul Soarele și curcubeul, care se vor profila pe fundal, apariția lor se va face cu ajutorul copiilor; aceștia vor trebui să sufle către cer ca să apară Soarele, iar apoi să se gândească la ceva frumos sau să zâmbească/râdă pentru a ieși curcubeul. La apariția curcubeului se poate introduce și un cântec despre culorile curcubeului, cu scopul de a-i învăța să deosebească culorile, de exemplu: Frumos curcubeu, vreau să fii aici mereu,

     În șapte culori, peste câmp să zbori

     Fiu al Soarelui, peste tot să spui,

     Că ești doar al meu, frumos curcubeu

     În șapte culori și mândru să zbori).

Acum avem tot ce ne trebuie. Și după aceste trei săptămâni din cele șapte ouă au ieșit… Ce credeți voi că au ieșit? (se caută răspuns) Niște pui drăguți, dar nu golași ca puii de vrabie, ci îmbrăcați cu puf galben, ca puii de găină, dar mici, parcă erau șapte gogoși de mătase. Și jucăuși! (începe să se joace cu puii, rămâne jucându-se cu doi dintre pui, între timp Mihaela apare în față în rolul de povestitor, Edi va prelua Prepelița)

Mihaela: Sunt într-adevăr foarte drăguți. La fel ca tine și ca tine… (referiri la copii din sala) Ei, dar sunt atât de mici și ca să se facă mari au nevoie de…? (Caută răspuns în sală. Apare prepeliță cu o insectă în cioc, puii ridică ciocurile în afara cuibului, iar pasărea îi hrănește)

Mihaela: Ați văzut cum fac? Pic, pic, pic… Ah, când mă gândesc la final…

Ada și Edi: Mihaela!!!

Mihaela: Da, da… Și nu erau doar frumoși și drăgălași puii de prepeliță, erau și cuminți și tare ascultători, se plimbau împrejurul mamei lor și când îi striga…

Ada: Pitpalac!

(puii se adună lângă prepeliță, apoi ușor se depărtează de ea, dispar prin lanul de grau, iar prepelița îi culege pe câte unul și îi așează înapoi în cuib)

Pitpalac, pitpalac,

Vreau să vină vara-odat

Pitpalac, pitpalac,

Vreau să îmi fie cald.

Să mă duc și să mă scald.

Vara câmpul înflorește,

Soarele ne dogorește,

Ziua este lungă tare,

Vara se coc fructele,

(Linia melodică continuă câteva măsuri, timp în care cei trei actori vor căuta alte ”efecte” ale primăverii în răspunsurile copiilor.)

Pitpalac, pitpalac,

Vreau să vină vara-odat,

Pitpalac, pitpalac,

Vreau să îmi fie cald.

Mihaela: Odată, era prin iunie…

Edi: Iulie!

Mihaela: Ce diferență e între iunie și iulie?

Edi: Așa e în text!

Mihaela: Mă rog… Odată, prin iunie, când au venit oamenii să secere graul, cel mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea mamei și… cum nu știa să zboare…

(Edi apare între timp și îl prinde în palme pe puiul cel mare.)

Edi: Ți-e frică, puiule?

Ada: Hei, lasă-l, tu nu vezi cât de mic e?

Edi: Și dacă e mic, ce? Poate vreau să-l cresc eu!

Ada: E păcat de el, vrea și el să trăiască lângă ai lui…

(Ada și Mihaela vor cere ajutorul copiilor pentru a-l îndupleca pe Edi să elibereze puiul. Edi va lăsa puiul în preajma Prepeliței)

Mihaela (prepelița): Vezi ce se întâmplă dacă nu mă asculți? Acum cât ești mic trebuie să mă asculți pe mine, pe urmă, când te-oi face mai mare…

(Prepelița își îmbrățișează puiul)

Edi: Și așa trăiau acolo liniștiți și fericiți.

Ada: Fericiți și liniștiți.

Mihaela: Păi dacă ar ști ce urmează să se întâmple…

Ada: Păi tocmai asta e, că nu știu ce o să se întâmple, și nici ei nu știu…

Mihaela: Păi se pare că nici voi nu știți ce o să se întâmple!

Edi: Parcă ne-am înțeles că o să schimbăm…

Ada: Pe ici, pe colo…

Edi: Câte ceva.

Mihaela: Până acum n-am schimbat nimic.

Ada: Ce era să schimbăm? Nu v-a plăcut până acum? (îngrijorată)

Edi: Da, să-i întrebăm pe ei! (începe să pună întrebări)

Ada: Nu așa… Organizat!

Mihaela și Edi: Adică?

Ada: Onorată adunare, dragi domnițe, semeți domni, v-a plăcut cum am jucat?

Edi: Ete fleoșc! Eu spun mai bine să-ntrebăm pe fiecare!

Mihaela: Hei, vă rog! Hai să trecem mai departe… Nu-i frumos să ne certăm!

Ada: Ai dreptate. Hai să ne batem!

Edi: Vrei să te bați cu mine?

Mihaela: Nu are niciun sens, nu demonstrați nimic nici dacă vă bateți și nici dacă vă certați!

Ada: Dar…

Mihaela: Sst!

Edi: Păi bine, dar…

Mihaela: Nu vă e rușine? Ce exemplu oferiți? Neînțelegerile trebuie rezolvate amiabil!

Ada: Amiabil?!

Edi: Poftim?

Mihaela: Adică să dați dovadă de maturitate!

Ada și Edi: Aaaa… Am înțeles!

(încep să-și deseneze un șotron pe podea și încep să se joace. În proces pot fi implicați și copiii, se stabilesc regulile. Se poate juca inclusiv de-a v-ați ascunselea sau baba oarba; unul din actori se întoarce cu spatele și începe să numere, timp în care copiii sunt instruiți de ceilalți doi actori să se ascundă în spatele scaunelor, iar în momentul în care actorul se întoarce copiii îl pot speria)

Mihaela: Așa au petrecut puii până într-o zi când prepelița începu să le predea o lecție foarte importantă. Deja se făcuseră mai mari, puful li se transformase ușor, ușor în pene… Lecția de zbor…

(Lecția de zbor se desfășoară pe muzică. Întâi prepelița își adună puii, îi încolonează și își ia zborul, desenează un traseu în aer, urcă abrupt, coboară, planează, apoi revine lângă primul pui, îl împinge din spate, iar acesta se desprinde de pe sol, desenează în aer o traiectorie nesigură, apoi e gata să cadă în gol, dar prepelița îl sprijină, apoi i-o ia înainte, și puiul o urmează. Operația se repetă cu cel de-al doilea pui.)

Edi (care s-a desprins și a preluat rolul de povestitor, păstrează tensiunea momentului, susținută și acustic; pe fundal încep să se profileze câțiva nori): Voi știți să zburați? Nu știți? Cum, voi nu puteți zbura? Ia, să vedem, în picioare! Aripioarele desfăcute, facem câteva mișcări ca se ne obișnuim, ne înclinăm la stânga, la dreapta, iar acum ne luăm zborul (Pe proiecție se va vedea o imagine surprinsă pe deasupra copacilor, copiii vor face mișcări de evitare a unui obstacol, de exemplu un pom mai înalt, apoi imaginea se schimbă, o imagine surprinsă deasupra norilor. Se va face inclusiv ”aterizarea”. Dupa ce copiii s-au așezat, Edi  va continua)

Edi: Să știi să zbori e foarte important! E și mai important dacă ești pui de prepeliță, pentru că…

Mihaela (prepelița către pui): La sfârșitul verii vom porni într-o călătorie lungă. Și o să zburăm sus, sus de tot, zile și nopți, și o să vedem pe dedesubtul nostru orașe mari și râuri, și marea… (se repetă scena zborului)

Liniște… Tensiune

Edi: Într-o după-amiază, pe la sfârșitul lui august, pe când puii se jucau frumos prin miriște (Ada îi aduce pușca și centura cu gloanțe, este afectată de ce urmează), au auzit un zgomot (își încarcă pușca, produce un zgomot), și-au ridicat toți capetele în sus, iar prepelița le-a zis…

Mihaela (prepelița): Eu o să zbor, voi să rămâneți nemișcați, care dintre voi zboară e pierdut. Ați înțeles?

Edi: De groază doar au clipit din ochi în semn că au înțeles! Au rămas așteptând în tăcere…

Mihaela: Nu vă mișcați!

(Scena se petrece în slow-motion, prepelița zboară, și o data cu ea si puiul cel mare, Edi ezită între cele două ținte, dar la un moment dat întoarce țeava puștii către pui și trage… Puiul începe să traseze o traiectorie frântă prin aer, apoi se refugiază în lateral, în dosul lăstarului.)

Mihaela (prepelița): Pitpalac, pitpalac… (puiii se apropie, prepelița îi numără, ultimul e puiul cel mare). Puiul meu!

Edi (puiul cel mare): Mama…

Mihaela: Puiul meu, ce ai făcut?

Edi: Mama, am vrut să zbor… Mi-a fost teamă…

Mihaela: Trebuia să mă asculți… Ah, puiul meu…

Edi: Mama, nu-i așa că o să mă fac bine?

Mihaela: O să… o să te faci bine, puiul meu!

Edi: O să mă fac bine și o să zburăm sus de tot?

Mihaela: Sus de tot…

Edi: Și o să vedem orașe?

Mihaela: Orașe mari…

Edi: Și râuri?

Mihaela: Da, puiul meu!

Edi: Și… și marea?

Mihaela: …

Ada (a preluat rolul de povestitor): Lecțiile de zbor au continuat în zilele următoare, dar fără puiul rănit…

Mihaela: Uitați-vă la el, uitați-vă cât e de trist, el nu mai poate zbura și doar stă și se uită la frații lui…

Ada: Și pietrele s-ar înmuia de mila lui…

Edi: Să-l ducem la veterinar!

Ada: Sau să-l pansăm măcar!

Mihaela: Știți că e-n zadar…

Edi: Ba nu, trebuie să se poată face ceva…

Ada: Să rugăm pe cineva… să…

Mihaela: Să continuăm povestea (hotărâtă, emoționată…)

(puiul este preluat de Edi, emoționat și el, Mihaela preia prepelița)

Edi (puiul): Mama, nu e așa că o să mă fac bine? Nu e așa că o să merg și eu să-mi arăți cetăți mari și râuri… Și marea?

Mihaela (prepelița): Da, puiul meu… O să vezi munții, pădurile, râurile, orașele… Și marea…

Ada (în timp ce elementele se întorc dezvăluind peisaj de toamnă): Și a trecut vara. În locul zilelor mari și frumoase au venit zile mai scurte și posomorate, a început să cadă bruma. Pe înserate se vedeau rândunici întârziate zburând razant cu pământul, ori pâlcuri de alte păsări călătoare, iar în tăcerea nopților friguroase se auzeau strigătele cocorilor, mergând toate în aceeași direcție, către sud.

(joc. Ce se mai întâmplă toamna? Cad frunzele, etc)

(suprapus peste următorul calup de text al Adei, este zborul prepeliței)

Ada: În inima bietei prepelițe era o luptă sfâșietoare. (o mângâie. Urmează o scenă mută, în care prepelița își adună puii sub ea. Îi privește pe fiecare în parte.)

Ada: Și într-o zi se porni să sufle un vânt rece… (îi încurajează pe copii să sufle)

Edi (dârdâind de frig): Crivățul!

Mihaela (panicată): Atât de repede? Mi-aș dori să fie cald tot timpul, să nu mai vină iarna deloc…

Ada: Dar asta nu se poate.

Edi: De ce? Și mai ales de unde vine iarna?

Ada: Te poftesc s-o întrebi personal când ajunge aici!

Edi: Cred că deja e aici!

Mihaela: E aici?!?

(Pe cântec acoperă toate elementele de decor cu tul alb)

Iarna aprigă a venit,

Și tot câmpul a albit

Copacii sunt desfrunziți

Și sunt parcă împietriți

Totu-i alb, ca de cristal

Nu se clatină măcar,

Soarele nu se mai vede

I-a fost frig și lui, se pare,

Iarna aprigă a venit

Și tot câmpul a albit…

Prepelița! Va pleca…

Mihaela: Și pe cel rănit… îl va abandona…

(înfrigurați, cei trei actori, preiau păpușile, Prepelița își strânge din nou puii, dar pe cel rănit îl desprinde de grup. Apoi își ia zborul împreună cu puii sănătoși)

Edi (puiul cel mare): Nu mă lăsați, nu mă lăsați! Mamă, ai promis că o să mă iei, să-mi arăți cetățile, pădurile, râurile și marea…

(puiul se clatină, se întinde moleșit. Liniște! Final fals!)

Mihaela (intră cu zgomot în spațiul de joc cu câteva hârtii în mână – textul scris al spectacolului) Uite, ce v-am spus eu! ”Peste trei zile, tot câmpul era îmbrăcat în haina albă și rece a iernii. După o ninsoare cu viscol, urmă un senin ca sticla, aducând cu dânsul un ger aprig. La marginea câmpului, un pui de prepeliță, cu aripa ruptă, sta zgribulit de frig. Prin mintea lui fulgera crâmpeie de vedenii, miriște, aripa caldă a mamei…”

Ada: Bietul de el!

Edi: Cât e de mititel!

Mihaela: Și cât de trist își strigă mama…

Edi: Și frații cum și-i strigă, of…

Ada: Dar nu-i corect!

Edi: Deloc! Așa-i?

Mihaela: Sunt de acord! Ce-i de făcut?

Edi: Ce-i de făcut?

Mihaela: Ce-i de făcut?

Toți trei: Ce-i de făcut?

(după o mică pauză, în care toți așteaptă o soluție din afară, dacă ea vine, se testează soluția respectivă)

Ada: Ce-ar fi dacă… (recompune scena în care vânătorul rănește puiul, întâi începe să cânte ”pitpalac, pitpalac, vreau să vină vara-odat” va cere ajutorul copiilor, care își vor aminti versurile și vor cânta cât timp decorul va redeveni cel din scena respectivă. Îi dă pușca lui Edi), Poate că nici nu-l nimerea dacă mai tare vântul adia…

Edi: Sau dacă gloanțe oarbe în pușcă avea!

Mihaela: Sau dacă puiul nu zbura…

Ada: Sau dacă în acea fatală zi, mașina lui n-ar fi pornit…

Edi: Sau dacă s-ar fi rătăcit!

Mihaela: Sau dacă nu venea aici…

Ada: Și unde s-ar fi dus?

Edi: Pe un alt câmp, și un alt pui ar fi atins…

Mihaela: Adică puiul e pierdut?

Ada: Mă tem că da, și-n fond a nins (muzică – reașează tulul peste elemente). Și puiul uite-l zgribulit.

Edi: Și o soluție nu am găsit…

Mihaela: Așadar va… muri? (liniște)

Edi: Nu! (a luat decizia cu greutate)

Ada: Cum așa?

Edi: Noi îl vom îngriji! Și… și când iarna se va sfârși, iar frații lui vor reveni, îl vom aduce înapoi.

Mihaela: O, da, îmi place! E perfect!

Ada: Eu stau aici să îi aștept! Să-i dau de știre mamei lui…

Edi: O clipă doar! Puiul trebuie îngrijit, nu e ușor! Avem nevoie de ajutor!

Mihaela: O să ne ajute (aici începe să îi numească, în timp ce le împarte, împreună cu Ada – Edi a ramas cu puiul în brațe –  păsări din hârtie colorată, realizate pe model origami – foto) Rares, Maria, Petru, etc.

Edi: Acum că am stabilit, cum va fi puiul îngrijit…

Ada: Și fără voi, desigur, nu am fi reușit…

Mihaela: Vă…

Toti trei: Mulțumim!

Edi: Și ne vedem…

Ada: Eu sunt deja aici…

Mihaela: La primăvară, când puiul,

Edi: Bietul pui…

Ada: Drăgălașul pui…

Mihaela: Își va reîntâlni familia…

(muzică)

Pitpalac, pitpalac,

Povestea noi am schimbat,

Mihaela: Sper că nu v-am întristat,

Ada: Eh, oricum s-a terminat!

Edi: Dragilor, v-am salutat!

Toți trei: Bună ziua, am plecat!

(reverență, cei trei ies)

FINAL

Scenariu realizat de George Năstase

puiul

[1] Jean Chateau, Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, pag. 7-8

Scroll to Top
X