[vc_row][vc_column width=”5/6″ css=”.vc_custom_1460564167357{padding-top: 4em !important;padding-right: 4em !important;padding-bottom: 3em !important;padding-left: 4em !important;background-color: #ffffff !important;}” offset=”vc_col-lg-offset-2 vc_col-lg-8 vc_col-md-offset-2 vc_col-md-8 vc_col-sm-offset-1 vc_col-xs-12″][vc_row_inner][vc_column_inner width=”2/3″ css=”.vc_custom_1465386065875{margin-top: 20px !important;}”][vc_column_text el_class=”despretext” css=”.vc_custom_1500036270717{border-radius: 30px !important;}”]
Teatrul Țăndărică prin Programul MaMa (Multă artă. Multă atitudine)
lansează
OPEN CALL: Proiectul SALT
pentru tineri artiști din domeniul artelor spectacolului de animație și artelor vizuale
ediția a II-a
Teatrul Țăndărică organizează un CONCURS DE PROIECTE ADRESAT TINERILOR ARTIȘTI DIN DOMENIUL ARTELOR SPECTACOLULUI DE ANIMAȚIE ȘI ARTELOR VIZUALE, cu vârsta maximă de 35 de ani: actori, actori păpușari, regizori, scenariști, coregrafi, scenografi, artiști plastici, sculptori păpușari, muzicieni, light & sound designeri, commedia dell’arte, ventriloci, mimi etc. Proiectul se desfășară anual, în intervalul 2016-2019, pe trei categorii distincte: proiecte dedicate copiilor, proiecte dedicate adolescenților și proiecte dedicate adulților (eventual seniorilor). Anul 2017 este dedicat proiectelor adresate copiilor, după cum urmează: spectacole de sală (mare sau studio) pentru copii cu vârsta cuprinsă în intervalul 2,5-7,5 ani și spectacole de stradă sau pentru spații neconvenționale pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. De asemenea, intervalul de vârste 2,5 – 7,5 ani este împărțit la rândul său în două subcategorii de vârstă: 2,5 – 5 ani și 5 – 7,5 ani. La depunerea dosarelor vă rugăm să specificați categoria și subcategoria de vârste din care fac parte proiectele.
Perioada de depunere a proiectelor pentru anul 2017 este: 11 iulie – 29 septembrie.
Ce trebuie să faceți?
Trimiteți un CV (maximum 2 pagini) împreună cu dosarul proiectului (maximum 15 pagini plus schițe dacă este cazul) cu specificația ”Open Call SALT-2017” la adresa poștală Str.Eremia Grigorescu nr.24, sector 1, București, 010477 și la adresa de e-mail salt@teatrultandarica.ro . Proiectele trebuie să fie creații originale, neimplementate anterior și să conțină elemente și un limbaj specific de teatru de animație/vizual.
Important! – La depunerea proiectelor se va menționa clar tipul de proiect depus: proiect de regie, proiect de scenografie, proiect de dramaturgie ș.a.m.d. Proiectele de regie vor avea atașate cel puțin o schița a caietului de regie însoțit de o scurtă descriere a conceptului regizoral propus. Proiectele de scenografie, cele ale light & sound designerilor, artiștilor plastici, sculptorilor păpușari, coregrafilor și ale altor artiști vizuali vor fi însoțite de schițe. Proiectele de dramaturgie vor fi însoțite de scenariu.
Pe lângă cele menționate mai sus, dosarul trebuie să conțină următoarele:
- descriere a conceptului artistic;
- specificație clară asupra categoriei de public țintă: proiect dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă în intervalul 2,5 – 7,5 ani etc., așa cum a fost precizat anterior; analiză însoțită de explicații/descrieri/caracteristici asupra publicului țintă;
- un scurt argument: care este motivația/mobilul care vă determină să faceți acest proiect, care sunt obiectivele proiectului, de ce proiectul este potrivit pentru colaborarea/coproducția cu Teatrul Țăndărică?
- specificarea elementelor de animație incluse în proiect – descriere amănunțită;
- detalii despre echipa de lucru ideală: actori, tehnicieni, sunet, lumină, decor, recuzită etc.(evident, echipa să fie cât mai redusă, ușor deplasabilă în turnee ș.a.m.d.);
- o analiză concisă asupra avantajelor și oportunităților pe care le are proiectul (ex.: tematici încadrate în festivaluri, evenimente culturale interne și internaționale etc.);
- o analiză a posibilelor puncte slabe (ori incomplete) care ar putea îngreuna implementarea/derularea proiectului;
- unde considerați că este cazul, anexați dosarului un portofoliu personal (poze, schițe, scenarii, video etc.);
- definirea clară a tipului de proiect depus: proiect de regie, proiect de actorie, proiect de dramaturgie, proiect de workshop-uri, proiect de atelier etc.
Proiectele depuse vor fi jurizate de profesioniști din domeniul artelor spectacolului de animație și al artelor vizuale. Componența juriului SALT, ediția 2017, este: Conf.Univ.Dr. Ioan Brancu – Project Manager SALT 2017, actor mânuitor și regizor; Conf.Univ.Dr. Liliana Gavrilescu, actor mânuitor și realizator de emisiuni de radio; Conf.Univ.Dr. Gabriel Apostol, actor mânuitor și regizor; Ioana Bogățan – Manager al Teatrului de Păpuși ”Prichindel” din Alba Iulia, actor dramatic și jurnalist; lect.univ.dr. Andreea Duță – coregraf.
Condiții de participare
*Vărsta maxima a deponenților: 35 de ani împliniți până la data limită a depunerii proiectului.
*Cunoașterea minimă a noțiunilor/elementelor specifice teatrului de animație.
*Suma maximă pe care Teatrul de Animație Țăndărică o poate angrena în implementarea fiecărui proiect selectat în vederea realizării sale este situată între 50000 și 100000 de lei.
Ce trebuie să știți despre selecție
Etapa 1 – Selecție intermediară: rezultatele preliminare ale evaluării proiectelor vor fi comunicate în data de 6 octombrie 2017; proiectele selectate vor fi prezentate de către aplicanți în fața juriului; susținerea va avea loc la București în zilele de 18, 19 și 20 octombrie 2017;
Etapa 2 – Consolidarea proiectelor: în perioada 21 octombrie – 10 noiembrie 2017 deponenții proiectelor susținute vor consolida proiectele depuse în urma discuțiilor din prima etapă cu comisia de selecție: rezultatele selecției proiectelor propuse pentru etapa a 3-a vor fi anunțate în data de 21 noiembrie 2017;
Etapa 3 – Finalizarea bugetului, stabilirea resurselor de finanțare, timing de lucru, angajarea resurselor (preproducție, producție și postproducție), consolidarea parteneriatului/coproducției (definirea formei de colaborare), întocmirea contractelor etc. se vor realiza in perioada 27 – 30 noiembrie 2017.
Project Manager
Conf. Univ. Dr. Ioan Brancu
Manager General Teatrul Țăndărică
Secretarul Comisiei de Selecție
Dan-Cristian Lambescu
Proiectul SALT se realizează în colaborare cu UNIMA România
[/vc_column_text][vc_separator css=”.vc_custom_1496213965631{margin-top: 30px !important;}”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_gallery interval=”3″ images=”6491″ img_size=”large”][vc_separator css=”.vc_custom_1467624925710{margin-top: 40px !important;margin-bottom: 40px !important;}”][vc_column_text][postlist id=701][/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row]