5+, 50 min.
Autor: Irina Niculescu după o veche poveste japoneză
Regie: Irina Niculescu
Scenografie și muzică: John Lewandowski
Distribuție: Carmen Mihalache, Claudiu Gălățeanu, Liliana Mavriș Vârlan, Ioana Iordache, Dragoș Maftei
“Povestea originală care stă la baza adaptării scenice este marcată de mitologia japoneză, în care cele trei femei puternice sunt adesea prezente. Ele reprezintă anotimpurile vieții și exprimă profunzimea relației dintre om și natură. Rolul lor este acela de a iniția și de a ghida eroul, fără a-și pierde dimensiunea pământeana și umorul. Povestea luptătorului sumo Yoneyama și a lui Marume insuflă o atmosferă de seninătate și fericire. Parcursul inițiatic al celor doi eroi constă în călătoria lor, unul spre celălalt. Concepția regizorală se inspiră din patrimoniul cultural al Japoniei, din folclor, arta grafică și teatrul de papuși tradițional. Versiunea scenică a acestei povestiri fermecătoare cu anti-eroi explorează cu umor ideea că puterea adevărată constă atât in forța mușchilor, cât și în cea a inimii.” Irina Niculescu
Foto: Andrei Roșianu