INGERAȘII
un spectacol de Alexandra Neacșu
ÎNGERAȘII – SPECTACOL DE COPII (2-5 ani)
“Dumnezeu vorbește în gândul Lui și vorbele zboară la gândul nostru că sunt împinse cu aripi de aer.” – un copil de 11 ani
SECRETUL
Ai simţit vreodată cum eşti “îngerit”? Aşa a spus odată un copilaş, că îngerul are faţa noastră ca să-l cunoaştem care e al nostru când “ne îngereşte”. Iar copilaşii ştiu mai bine, pentru că ei sunt “îngeriţi” în fiecare zi! Aşa învaţă să trăiască atunci când nu au nicio forţă. Când orice poate fi un pericol sau un motiv de teamă. Când le este frică să facă o grămadă de lucruri, doar pentru că nu le-au mai făcut niciodată şi nu ştiu dacă sunt în stare.
Dintr-un univers al stelelor se naşte un băieţel. Care trebuie să învețe să meargă, să alerge, să se joace. El nu știe nimic şi începe să plângă. Şi mai mult, îi este frică şi de întuneric. Atunci apar îngeraşii. Ei ştiu că niciodată un copilaş nu trebuie lăsat să plângă. E de datoria lor să-l păzească. Sprijinindu-se de aripile lor, băieţelul se ridică şi descoperă astfel mirajul din spatele mişcării, iar apoi, miracolul prin care, atunci când ştii că îngeraşii sunt în spatele tău, ai curaj pentru absolut orice!
Odată cu trecerea anilor, credem că lucrurile se schimbă, că am învăţat să trăim şi să ne ferim de pericole. Dar, adevărul este că nu se schimbă absolut nimic. Pericole şi temeri există permanent. De aceea Îngeraşii este un spectacol pentru orice suflet care ştie că ‘este îngerit’ sau, chiar dacă nu ştie, trebuie ‘să fie îngerit’. Vor fi clipe în care copilaşii vor simţi, iar părinţii îşi vor aduce aminte. Pentru că acesta este secretul: aripa de înger nu ţine cont de vârstă, ci de suflet, atunci când îşi întinde forţa peste tine.
Spectacolul Îngeraşii este un spectacol non-verbal, gândit ca parte din educația timpurie, pentru copii de la 2 la 5 ani, pentru a le stârni curiozitatea în ceea ce privește mișcarea propriului corp, a culturii pentru mișcare, sport și dezvoltare sănătoasă.
POVESTEA
(decupaj scene)
SCENA 1
Din întuneric apare o steluţă luminoasă. Începe să alerge prin scenă până lângă public, să danseze, să sară, să se joace. Apoi mai apare încă una. Acum amândouă se joacă de-a prinselea, până când dintr-o dată, spațiul se umple cu multe steluţe care zburdă de colo, colo, în șiruri și cercuri, se ascund în spatele copiilor, sar una peste cealaltă.
Pe rând, obosesc toate şi se aşează unele pe umărul câte unui copil, altele pe jos, altele merg încet de la un copilaş la altul şi îl mângâie, îl lasă să o atingă, se ascund după câte un părinte, stârnindu-i să se joace cu ele. Pornind de la reacţiile fiecărui copilaş, se poate merge mai departe pe improvizație.
Deodată apare după cearşaf Luna mare şi luminoasă. Atunci toate steluţele se strâng de printre copii şi se aliniază ca în faţa doamne profesoare. Se aşează în rând câte două de mânuţă şi încep să facă exerciţii de gimnastică, care devin, apoi, o coregrafie cu forme uşor de recunoscut pentru copii (o inimioară, o stea mai mare, un şerpişor mişcător, care începe să alerge, un căluţ), apoi Carul Mare, Carul Mic. De fiecare dată Luna le corectează, le aşează în locul care trebuie ca să iasă forma corectă. La final le strânge pe toate în jurul globului mare de sticlă acoperit cu o pânză albă, pe care o dau la o parte.
SCENA 2
Dinăuntrul globului luminos se proiectează pe pereţii curbi forma unui bebeluş în burta mamei, iar peste tot se aud zgomotele pe care pruncul le simte în pântec. Toate steluţele se aşează în jurul globului curioase şi-l privesc, mişcându-se de colo, colo ca şi cum şi-ar spune ceva, în timp ce Luna merge la fiecare şi le atrage atenţia să stea cuminţi. Când peste zgomotele din pântec începe muzica, globul devine şi mai luminos, steluţele încep să se agite şi să se bucure, să danseze, până ce imaginea pruncului din glob se inundă de lumină, ca la un răsărit de soare, în timp ce steluţele se sting pe rând. Una reuşeşte să se ascundă după cearşaf să tragă cu ochiul, dar Luna o trage de ureche să se stingă, după care se stinge şi ea.
SCENA 3
Din spatele globului devenit soare, de sub cearşaf și perne se dezmeticeşte din somn cu greu un băieţel. Se rostogoleşte, trage de cearşaf, dă din mânuţe şi picioruşe şi încearcă să se ridice în şezut, dar cade imediat. Gesturile şi atitudinea lui sunt de bebeluş care abia acum învaţă să meargă. De aici începe o adevărată aventură în încercarea de a merge, în care mişcările lui devin un balet imposibil şi comic în acelaşi timp. Cu cât mişcările sunt mai comice, cu atât el devine mai supărat, până ce cade şi începe să plângă.
Atunci cearşaful din jurul lui prinde viaţă. La început, marginea pe care căzuse băieţelul se ridică uşor şi vine spre el. Apoi şi din partea opusă se ridică o bucată de cearşaf, formând o jumătate de ou, care se adună în jurul lui. Când băieteţul se mişcă şi îl observă, cearşaful se trage în spate şi se ridică până la înălţimea lui. Băieţelul îl priveşte mirat, uitând de plâns. La fel de „mirat” se roteşte şi cearşaful pe după băieţel, ajungând din lateral în faţa lui. Băieţelul o ia de-a buşilea pe lângă partea mişcătoare a cearşafului, dar observă că şi cearşaful merge odată cu el. Se opreşte el, se opreşte şi cearşaful. Atunci cearşaful vine spre băieţel şi îl atinge pe braţ scurt, după care se retrage. El face ochii mari şi întinde el mâna spre cearşaf. Începe un joc în care se ating reciproc până ce băieţelul începe să râdă. Atunci cearşaful se ridică mai mult şi îl atinge pe creştet. Băieţelul dă să se ridice, dar nu are echilibru. Cearşaful îl prinde de mână şi el se sprijină, speriat să nu cadă. Atunci cearşaful îi întinde câte un sprijin, ca un pumn strâns şi un braţ împins uşor din spatele cearşafului, pe măsură ce el vrea să facă câte un pas. Aşa, începe să meargă. Din spatele cearşafului este împins un podium cu trei trepte pe care băieţelul urcă, dând impresia că merge pe cearşaf.
Brusc, ia o viteză pe care n-o mai poate controla, începe să păşească ba înapoi, ba înainte, cearşaful se încurcă şi el, nemainimerind unde să-i pună sprijin, iar băieţelul cade din nou şi începe să plângă mai rău. Lumina deja începuse să scadă, pentru că timpul a trecut şi se lasă seara, iar asta îl sperie şi mai rău pe băieţel.
Atunci, câteva perne de pe jos se deplasează spre el (mânuite din spate de oameni îmbrăcaţi în negru, simplu cu mâinile, fără vreun sistem, dar accentuând mişcarea colţurilor, care devin cap, mâini şi picioare). Ele vor fi diferite ca forme şi mărimi, cu mişcari specifice (una mai umflată şi greoaie, alta mai sprintenă). Una vine să-l mângâie pe picior, alta pe mână, una încearcă să-l împingă de la şezut ca să se ridice, dar el plânge încontinuare, adunând mai multe perne de pe jos (cele nemânuite, care sunt mai mici) şi strângându-le în braţe.
De după cearşaf, din locul unde se ascunsese mai devreme, apare steluţa curioasă, care vine şi se ascunde în spatele lui, urcându-i-se pe umăr. În primul moment tresare, dar apoi râmăne uimit şi uită de plâns. Steluţa îl pupă pe obraz şi vrea să-l ia de mână ca să-l ajute să se ridice. Ea se ridică din ce în ce mai sus, el se opinteşte ţinându-se de colţul ei, dar pe măsură ce greutatea lui atârnă de ea, steluţa cade în jos, începe să aibă hopuri de înălţime, el se agaţă cu ambele mâini de ea, ea se dezechilibrează, mai încearcă odată să urce, dar cade, iar odată cu ea, cade din nou şi băieţelul. Plânsul începe iarăşi, steluţa vine să se cuibărească lângă el, iar el o ia în braţe.
SCENA 4
Atunci în scenă apar doi îngeraşi – o fetiţă şi un băiat.
Cei doi îngeraşi îl iau de câte o mână şi îl ridică. Face câţiva paşi cu ei, după care îi dau drumul la mâini şi îi ţin doar câte o aripă deschisă deasupra capului. Băieţelul prinde încredere şi vrea să atingă aripile. Uită de frica de a cădea şi mersul devine un fleac.
Atunci cei doi îngeraşi, într-un soi de joacă de-a leapşa, încep să-i arate ce înseamnă mişcarea. Pornind de la elementele reale (mersul, alergatul, săritul, urcatul treptelor, ridicatul pe sfoară, săritul corzii, jocul cu mingea, mersul contra vântului), trec treptat în mişcarea aceloraşi elemente în pantomimă, pe care le fac din ce în ce mai lent, până când iluzia optică dată de mişcarea în aer devine foarte clară.
Când fiecare element ajunge în relenti în pantomimă, lumina pe actori scade şi mişcarea este dublată pe cearşaful de pe fundal de proiecţii animate, descompuse şi decupate în schiţe de siluete formate din linii trasate în spaţiu. Apoi, totul se reia în sens invers, lumina pe actori creşte, ei încep elementele de pantomimă în relenti, apoi din ce în ce mai repede până la viteza normală, când interacţionează unul cu celălalt printr-un mic gag (se împiedică din mers, se rostogoleşte din alergare, cade pe scări, îl trage sfoara şi se înfăsoară cu ea, scapă mingea şi tot aşa cu fiecare element), prin care îi dă ştafeta celuilalt să continue. Astfel, totul se transformă într-o cadenţă coregrafiată direct pe ritmul muzicii.
Treptat, băieţelul intră şi el în „hora” lor şi le răspunde la gesturi ca în jocul „de-a mima”.
SCENA 5
De-odată, pe cearşaful din fundal apare o umbră, care devine din ce în ce mai mare. Dansul se rupe, băieţelul se sperie şi fuge în braţe la îngeraşi. Ei îl mângâie cu aripile pe creştet şi îl împing uşor să meargă de unul singur prin întuneric să vadă ce e dincolo de cearşaf. Cu greu, după mai multe insistenţe, prinde curaj şi găseşte acolo un alt îngeraş, mai mic, care încerca şi el să facă elementele de pantomină, dar nu reuşea decât să formeze umbre groaznice.
Când îl vede, îngeraşul vrea să se împrietenească cu el şi pentru asta, îi arată cum ştie el să plutească şi să facă tot felul de acrobaţii (având la bază sărituri și ridicări în aer) pe un trapez, care coboară de sus. Băieţelul prinde și el curaj și se agată cu mâinile de trapez. Toți trei îngerașii stau să-l prindă, să nu cadă. Reușește să se urce pe trapez și să se dea cu el ca într-un leagăn. Îngerașii stau în jurul lui şi îi fac vânt pe rând cu aripile.
SCENA 6
Deodată, în spatele cearşafului, apare din nou o umbră, de data aceasta mai mare, dispărând şi apărând în alte părţi. Băieţelul se uită la îngeraşi, ei îl ating toţi cu aripile pe creştet şi îi fac semn să meargă, iar el porneşte singur, curajos, să vadă ce este.
Odată ajuns la cearşaf, umbra dispare şi apare în altă parte. În acelaşi timp se porneşte vântul şi cearşaful începe să fluture. Cei trei îngeraşi vin să-l apere pe băieţel, prinzându-l între aripile lor. Apoi, de undeva din spatele cearşafului, scot o grămadă de titireze pe care le împrăştie şi îi îndeamnă pe copilaşi să vină să le rotească, apoi să plece imediat la locul lor (cu o voce din off).
Copilaşii din public dau drumul tuturor titirezelor şi în timp ce ele se rotesc, lumina începe din nou să strălucească, iar din spatele cearşafului din fundal apare un balerin alb, tot îngeraş, care face piruiete continuu, cu panglici colorate pe care le ţine în mâini, deasupra capului şi care iau tot forma unui titrez. În scenă se face din ce în ce mai lumină, umbra din întuneric dispărând pentru totdeauna, iar de sus începe să plouă cu fulgi albi.
PERSONAJE
Băiețelul – figură cât mai copilăroasă, mobil, capabil de tumbe și improvizație pe mișcare;
Fetița-îngeraș – să știe elementele de bază din pantomimă
Băiatul-îngeraș – să știe elementele de bază din pantomimă
Îngerașul-titirez – balerin(ă) care să poată face cât mai multe piruete și fouetté-uri
Îngerașul-acrobat – să poată face mișcări în aer (acrobat de la circ)
Mânuitorii steluțelor, pernelor și cearșafului – să aibă abilități în mânuire de păpuși și marionete
SCENARIU MOMENTE + MUZICĂ
- Joaca steluţelor – Chopin – Fantaisie Impromptu, Op. 66 – (5:06)
- Pruncul şi naşterea – Womb Sounds + Aleksandr Borodin – Polovetsian Dances from Prince Igor – (2:30 – melodia intră peste sunetul din pântec şi merge suprapusă cu el până aproape de final, când copilaşul se naşte)
- Aventura mersului – Saint-Saëns – The Carnival of the Animals – XIV. Finale – (2:08)
- Tristeţea băieţelului – Twinkle Twinkle Little Star (2:30)
- Îngeraşii – Pachelbel – Canon In D Major + Mozart Symphony 40 in G Minor, K 550 – 1. Molto Allegro – (16:40)
DECORUL
Spectacolul este gândit să se joace cu publicul pe scenă, pentru a-i aduce pe copii și mai aproape de lumea magică de pe scenă și a-i face să o simtă peste tot în jurul lor. Un cearșaf alb imens este prins de sus pe fundal și atârnă, îmbrăcând toată suprafața de jos, pe care sunt aruncate multe perne albe. Cearsaful va fi întins pe fundal şi drapat pe laterale, iar pe jos mototolit, ca și cum tocmai s-a trezit cineva de acolo. Fundalul alb va fi folosit și ca ecran de proiecție și pentru a face un joc de umbre pe el (cu un reflector din spate).
Imensa marionetă a cearșafului, drapată pe laterale, va fi prinsă în spate din loc în loc, cu sfori şi cu bețe, pentru a-i da mobilitate cât mai mare şi nuanţe de mişcare cât mai diferite. Trebuie să fie ca un organism viu, expresiv, pentru a creea vraja! Din loc în loc, cearșaful alb este dublat cu bucăți lungi de voal transparent semi-lucios, pentru a-i da un efect de vis.
La început, cearşaful trebuie să aibă o mişcare de freamăt, odată cu mişcările băieţelul, din momentul naşterii, când acesta se ridică şi apoi pe tot parcursul dezechilibrului său. Cearşaful trebuie să permită actorilor o mişcare de împingere a braţelor din spatele cearşafului, pe post de sprijin pentru băieţel, şi introducerea unui podium cu trei trepte pe care băieţelul să urce, dând impresia ca merge pe cearşaf.
Steluțele din prima scenă vor fi confecționate pe un cadru metalic, cu o sursă de lumină pe bază de baterii înăuntru și îmbrăcat într-un material alb opac. Sistemul de mânuire este pe două tije de metal, cam de lungimea unui braţ, subţiri, dar suficient de tari pentru a putea avea mişcari sigure şi scurte (să dea împresia ca mângăie pe cineva, că se uită spre cineva). Pe acelaşi principiu este realizată şi Luna.
În mijlocul scenei va fi un glob de plastic, nu foarte mare, între opac și transparent, cu efect translucid, care va avea în interior un proiector, a cărui imagine ar trebui să se vada pe toată suprafața globului.
De pe o ștangă de sus va fi prins fie un trapez sau o simplă sfoară pe care să se poată face acrobații în aer.
COSTUMELE
Băieţelul va avea un costum de dormit colorat, vesel, gen salopetă cu mâneci lungi, care se închide cu nasturi de sus până jos. Toţi ceilalţi vor avea costume albe cu aripioare micuţe din pene. Fetiţa-îngeraş va avea o rochiţă albă cu o crinolină conică-mică, băieţelul-îngeraş cămaşă suflecată şi nişte pantaloni largi albi, liniile ambelor costume să fie clovnereşti. Îngeraşul-acrobat va avea body alb şi aripioare mici, iar cel balerin, body alb cu aripi mari şi un mănunchi de panglici colorate în mână. Mânuitorii vor fi în costum negru.
LUMINILE
Înafară de lumina de atmosferă de sus, cearșaful imens trebuie să fie luminat din loc în loc printre falduri sau de dedesubt și mai ales prin fâșiile de voal transparent semi-lucios, pentru a le pune în valoare, ca niște accente neașteptate. Acestea trebuie puse în așa fel încât să nu deranjeze când cearșaful va începe să se miște.
Începutul cu primele două numere și al patrulea vor avea atmosferă de noapte, lumină albastră scăzută. La început se va vedea lumina dată de steluțe, apoi cea cu proiecția din glob. Pe numărul cu „Aventura mersului” vor fi jocuri de lumini colorate, dirijate pe muzică și în funcție de mișcările de dezechilibru ale băiețelului. Iar pe bucata cu elementele de mişcare în relenti, va fi o cadența ritmată pe muzica de lumină plină caldă cu cea de noapte, rece, (pe momentele de proiecții și cele de umbre).
PROIECȚII
În momentul al doilea, din glob va apărea o proiecție cu pruncul în burta mamei, cum se mișcă (imaginea este a unui copilaș real, nu cea de fetus), pe fundal cu înregistrare cu sunetele pe care el le aude din pântec. La un moment dat, imaginea cu pruncul se va transforma în raze de lumină, care devin din ce în ce mai puternice. Globul rămâne ca un soare aprins în mijloc până se întunecă iar, și se stinge.
În ultimul moment vor apărea în cadență animații cu elemente de mișcare care se vor descompune în slow-motion. Pornesc de la siluete de desene animate, care se transformă încet în schițe de desen și continuă mişcarea, iar schițele se simplifică din ce în ce mai mult până rămân linii de mișcare în spațiu. Același parcurs se întâmplă cu toate acțiunile umane făcute înainte în pantomimă (mers, alergat, sărit, mers de-a lungul zidului etc).
MESAJUL FINAL
Cel mai important lucru în dezvoltarea unui suflet ce va deveni mai târziu „om mare” este curajul de a fi liber! Dacă ai aşa ceva, eşti salvat, într-o lume care se întrece în a transforma fiecare om într-un simplu cetăţean sau individ al unei mase. Iar acest curaj nu se poate deprinde decât la începuturi.
Copilaşul nostru din poveste îşi înfrânge teama întunericului şi înfruntă pericolul umbrei mari care îi invadează spaţiul imaginaţiei şi asta datorită încrederii pe care o are în îngeraşi. Există o forţă pe care ei o emană, o fortă protectoare, care nu se poate exprima în cuvinte, şi care pur şi simplu face ca teama să dispară. Această forţă trebuie să ajungă în sufletele celor mici.
Când devii prieten cu îngeraşii, te molipseşti de o libertate de manifestare, de o încredere în a exprima ceea ce eşti. Şi de o dorinţă de a face bine pentru a învinge răul, care ne pândeşte. Iar când iubeşti mişcarea şi în fiecare gest pe care îl faci există ceva din libertatea sufletului tău, fie că este vorba de un joc sau de o responsabilitate, în jurul tău se va răspândi o lumină care nu va lăsa nicio umbră să îi facă vreun rău! Şi având această lumină, totul în jur este posibil!
„Sufletele când ajung în Rai nu stau degeaba și întâi așteaptă sa le dea aripile, cum le-a dat dinții când erau mici copii pe pământ și să se facă îngeri.” – Mădălina Stoica, 13 ani