Adaptare după „ Aşteptandu-l pe Godot ” de Samuel Beckett
Piesa lui Beckett se bazează pe ideea că toţi oamenii sunt la fel. Cele două personaje principale, Estragon şi Vladimir, sunt prin natura lor identice, dar se amăgesc gândindu-se că viitorul va fi altfel. Fiecare zi se scurge la fel şi ei nu tind spre nici un ideal. Laitmotivul acestui spectacol fiind „ Nimic de făcut”.
Propunerea noastră este a unui spectacol combinat, cu papuşi de tip muppets, actori si actori cu măşti.
Pornind de la piesa lui Beckket, mergem puțin mai departe și descoperim că peste ani, generațiile urmatoare nu și-au schimbat modul de gândire și au exact aceiași ocupație: așteaptarea. Viitorul pe care și-l imaginau cei doi nu a fost altfel și schimbarea nu a apărut pentru că nici unul nu a rupt acest lanț al slăbiciunilor.
Personajele principale vor fi papuşi, iar actorii ce le vor mânui vor avea de asemenea partitura lor, trecând graniţa de simpli mânuitori şi devenind personaje reale ale spectacolului.
Estragon si Vladimir – papuşi, sunt bătrâni, iar cei doi interpretaţi de actori, alter ego-ul acestora, sunt tineri.
Tocmai pentru că cele patru personaje sunt în esenţă la fel, papuşile trebuie să aibă o parte din trăsaturile fizice ale actorilor. Papuşa de tip muppets va avea aproximativ aceiaşi mărime cu a actorilor pentru a oferi posibilitatea unui joc mai amplu.
Papuşile, două la număr, vor fi confecţionate din burete, mărimea acestora fiind aproximativ cu cea a celuilalt personaj interpretat de actor, cu care păpuşa intră în relaţie. Mânuirea se realizează cu ajutorul unui mecanism interior. O mâna a actorului este şi mâna păpuşii, iar ambele picioare ale actorului vor deveni prin interpretare, picioarele personajului păpuşă. Foarte important este si cum se îmbină estetic contopirea celor două personaje în unul singur.
Capul personajului animat trebuie să fie pe cât posibil proporţionat în relaţie cu capul actorului.
Costumele vor avea un aspect cât mai uzat, atât cele ale papuşilor cât şi ale actorilor ( acelaşi tip de costum cu aceleaşi detalii), atât din punct de vedere cromatic cât şi al materialului, pentru a se reda ideea de similaritate.
Celelalte două personaje, Pozzo si Lucky, vor fi interpretate de actori ce vor purta măşti fără expresie, pentru a reda ideea similitudinii cuplurilor şef-servitor din zilele noastre.
Didi si Gogo sunt oglinda secolului vitezei, poartă hainele întregii umanităţi. Nu au timp să facă nimic pentru că aşteaptă. Noi facem în permanenţă câte ceva care să ne dea impresia că suntem ocupaţi, dar de fapt nu realizam nimic, aşteptam fără întrerupere.
De-alungul anilor nimic nu s-a schimbat, chiar dacă generaţiile sunt altele.Timpul este umplut cu fleacuri, se discută despre tot şi despre nimic. Şi apoi, când personajele îşi dau seama că nimic nu s-a schimbat, o iau de la capăt, o alta zi, aceleaşi întamplări repetate la infinit.
Aşadar, primul cuplu de interpreţi a îmbătrânit aşteptând. Papuşile sunt personajele mai învarstă, variantele lor tinere (actorii) fac aceleaşi lucruri ca şi ei. De ani de zile lumea aştepta. Cei doi bătrani şi-au pierdut din răbdare şi din putere, dar îşi fac „meseria” până la capăt şi aşteaptă. Trairile lor sunt dublate de actori. Aceştia sunt un fel de „ conştiinţă” a lor, care apar real în scenă doar cand cei doi sunt depaşiţi de situaţie. Toate cele 4 personaje depind unele de celelalte. Estragon este uituc iar Vladimir îi aminteşte mereu ce are de făcut. Estragon este atât de aerian şi leneş încât nu vorbeşte mai deloc, doar gesticulează şi foloseşte un limbaj neinteligibil. Personajele tinere fac ce au învăţat de la predecesorii lor şi aşteaptă şi ei, doar că aceştia sunt puţin mai prezenţi şi mai implicaţi în acest proces de aşteptare.
Cei patru stau sub un copac şi aşteaptă. În momentul în care apare noutatea în rutina lor, ei se panichează, pentru că nu sunt pregatiţi pentru nimic, nici pentru venirea lui Godot. Ei sunt fericiţi că acesta nu vine pentru că aşa nu trebuie decât să îl aştepte şi să creadă în el.
Cel de al doilea cuplu, Pozzo si Lucky, sunt de asemenea foarte actuali. Ei sintetizează perfect acest tip de relaţie şef – subaltern pe care îl regăsim în toate instituţiile zilelor noastre.
Propunem o renuanțare a înțelegerii întâmplărilor din punct de vedere regizoral, elementele scenografice constituind un aspect secundar în cadrul montării, în scenă aflându-se de la început doar un copac din plastic cu aspect de lemn și o bancă. Spectacolul își găsește prioritatea în mesajul universal pe care textul îl transmite, mijloacele principale de expresie artistică fiind cele interpretative.
Fundalul muzical cu un ritm repetitiv dus până la obsesie ce oboseşte, înebuneşte, dar redă ritmul interior al personajelor.
Acest spectacol dorește să acopere un segment cât mai larg de spectatori, grupul ţintă căruia se adresează fiind format din adolescenţi şi adulţi, vrând să demonstrăm că şi piesele din sfera absurdului pot fi puse în scenă cu ajutorul elementelor specifice teatrului de animaţie ( ex. papuşi, măşti) şi poate avea un impact mai puternic decât montarile clasice.
Scopul acestui gen de spectacol este stimularea interesului grupului ţintă pentru spectacolele de tip metaforă cu papuşi, dar şi creşterea interesului actorilor din noua generaţie pentru spectacolele de papuşi adresate adulţilor.
Personaje:
Estragon si Vladimir – actori si păpuşi muppets
Pozzo si Lucky – actori cu măşti fără expresie (pot fi oricare dintre noi)
Baiatul – voce din off
Decor:
Un copac
Recuzita:
O bancă, funie, valiză, scaun pliant, coş cu provizii, baston, pardesiu, morcov
Scenariul:
Esenţialul din piesa scrisă de Beckett, foarte puţin text, punându-se accent pe imagine şi mişcare scenică.
Încă îl mai aşteptăm pe Godot
Scena goală. Vladimir intră şi caută un loc bun de aşteptat, după ce îl găseşte aduce în scenă copacul sub care va aştepta şi o bancă.
În acelaşi timp Estragon doarme într-un colţ. Sună ceasul şi se trezeşte speriat că a întârziat. Găseşte locul unde trebuie să îşi desfăşoare activitatea, se aşează pe bancă şi aşteaptă. Încearcă să îşi scoată gheata. Nu reuşeşte, încearcă cu amândouă mâinile. Se opreşte obosit. Reîncepe acelaşi joc.
Apare Vladimir şi îl ajută să se descalţe. Se creează un joc între cele două personaje. Nereuşind să ducă acţiunea la final şi fiind deja obosiţi,cei doi adorm şi apar în scenă celelalte două personaje, interpretate de actori. Aceştia reuşesc să îl descalţe pe Estragon.
Urmează un joc cu palariile între personajele tinere, acestea le tot schimbă de la unul la altul până le încurcă. La un moment dat, în învălmăşeala creată, Vladimir se trezeşte şi neînţelegând exact ce se întâmplă , intervine în jocul celor doi, încurcându-şi şi el pălăria. Jocul se termină când fiecare şi-a recuperat pălăria, au verificat că este a lor şi o aşează pe cap.
Estragon se trezeşte şi toţi patru se privesc îndelung, se apropie unii de alţii ca în oglindă şi se descoperă.
Estragon se ridică ( varianta lui tânără se ascunde în spatele păpuşii ), merge spre culisa stângă, se opreşte, priveşte în zare cu palma deasupra ochilor, nu vede bine, apare din spatele lui celalalt personaj care se uita şi acesta în zare. Se întorc, merg spre culisa dreaptă repetând jocul. Vladimir îi urmareşte cu privirea.
Estragon: Să ne cărăm de aici!
Vladimir: Nu se poate.
Etragon tânăr: De ce?
Vladimir tânăr: Îl aşteptăm pe Godot.
Estragon: Adevărat.
Vladimir: Aici?
Estragon tânăr: Ce?
Vladimir: Aici trebuie să aşteptăm?
Estragon: Nu ştiu.
Estragon se întoarce şi se aşează pe bancă lângă Vladimir. Din spatele lor apar şi celelalte personaje, toţi 4 stau în tacere şi aşteaptă. Cât timp se aşteaptă cei 4 privesc în faţă şi ţin ritmul muzicii cu picoarele.
Estragon: Mi-e foame.
Vladimir: Vrei un morcov?
Estragon: Alceva nu ai?
Vladimir: Cred că am nişte napi.
Estragon: Dă-mi un morcov.
Vladimir îi dă un morcov lui Estragon, acesta nu apucă să muşte din el că se aude un ţipăt din culise. Cei doi se sperie, Estragon scapă morcovul din mână, se îneacă, amândoi fug spre culise. Estragon se opreşte la jumătatea drumului, se întoarce de unde a plecat, ridică morcovul, îl pune în buzunar, dă fuga spre Vladimir, intră unul în celălalt şi cad amândoi. Speriaţi, amândoi aşteaptă pe jos.
Intră în scenă Pozzo şi Lucky. Primul intră Lucky, plin de bagaje şi înaintând cu greu. Apare şi Pozzo care este atent numai la telefon. Pozzo este îmbrăcat la costum, cu baston roz şi o pălărie roşie.
Vladimir vrea să îl ajute pe Lucky să care bagajele dar Estragon îl opreşte.
Vladimir: Godot?
Pozzo: God…eu!
Estragon: Godot?
Pozzo începe să îi dea tot felul de comenzi lui Lucky pe care acesta le respectă întocmai.
Pozzo: Scaun ( Lucky lasă jos toate bagajele şi observă că a uitat de scaun, caută peste tot, nu gaseşte nimic asemănător cu un scaun aşa că se aşează el pe post de scaun).
Pozzo: Coş ( Lucky se mişcă cu Pozzo pe el până ajunge în dreptul bagajelor unde caută coşul).
În timpul acesta, Pozzo este atent la telefon, Vladimir şi Estragon urmaresc totul.
Pozzo continuă pentru o perioadă să îi dea tot felul de comenzi lui Lucky şi acesta le respectă întocmai.
Vladimir şi Estragon sunt speriaţi şi nu ştiu cum să reacţioneze. Încearcă să deschidă o conversaţie cu Pozzo dar nu ştiu exact ce să discute, aşa că se tot împiedică unul de altul şi nu îşi dau voie unul altuia să vorbească. Acest joc este construit pe muzică.
Vladimir reuşeşte în cele din urmă să vorbească:
Frumoasă seară!
Pozzo: Unde?
Vladimir: Imediat trebuie să vină şi noaptea.
Estragon: Nimic de făcut!
Vladimir şi Estragon se aşează lângă Pozzo ( Lucky este iaraşi scaunel) şi toţi se uită spre cer.
Toate personajele aşteaptă şi reiau jocul pe muzică, ţinând toţi ritmul cu picioarele. În cele din urmă lui Lucky îi cade pălăria şi adoarme.
Pozzo: Deocamdată nu se întâmplă nimic.
Vladimir: Aşteptăm…
Pozzo: Şi nu te plictiseşti?
Estragon: Nu ne omoară distracţia.
Pozzo observă că Lucky nu mai are pălăria şi a adormit.
Pozzo ţipă la el. Il scoate din scenă bătându-l. Estragon şi Vladimir îşi scot pălăriile şi îşi iau rămas bun de la cei doi. Când aceştia au ieşit din scenă. Vladimir şi Estragon ţin un moment de reculegere, apoi aruncă dupa ei în culise bagajele care le-au uitat în scenă.
ESTRAGON: Ce facem acum?
VLADIMIR: Habar n-am.
ESTRAGON: Să plecăm.
VLADIMIR: Nu se poate.
ESTRAGON: De ce?
VLADIMIR: Îl aşteptăm pe Godot.
ESTRAGON: Adevărat.
Se aşează pe bancă, sub copac şi işi reiau aşteptarea. Cele două personaje tinere adorm şi se vad din spatele păpuşilor. Estragon şi Vladimir îi trezesc.
Lumina începe să scadă brusc. Într-o clipă se înnoptează. Luna se înalţă pe cer, rămâne nemişcată, scăldând scena într-o lumină argintie.
Ticăitul unui ceas, cei 4 sunt atenţi. Se aude o voce care le spune că Godot nu vine astă seară.
Când lumina creşte, cele 4 personaje sunt la datorie şi aşteaptă. Discută despre ce au facut ieri, dacă tot aici au stat să aştepte şi fac alte jocuri. Apar iarăşi în scenă Pozzo şi Lucky, numai că de această dată rolurile s-au inversat şi Lucky e stăpânul şi Pozzo încearcă să îi facă pe plac. Când cei doi părăsesc scena, uită un ziar. Când acesta este observat şi ridicat de jos pentru a fi răsfoit se aude iarăşi ticăitul ceasului care îi nelinişteşte pe cei 4 şi se aude aceiaşi voce care îi anunţă că nici astăzi nu vine Godot. Lumina scade şi când se ridică scena este goală , Estragon doarme într-un colţ şi Vladimir caută un loc bun de aşteptat, exact ca la începutul spectacolului.
Timp de implementare a proiectului:
2 săptămâni pentru realizarea păpușilor, a măștilor și a costumelor
4 săptămâni repetiții
1 săptămână generale
Schițe costume
Schiță păpușă
Schiță decor
