Teatrul de Animaţie Ţăndărică strânge donaţii pentru copii din comunităţi sărace
Până pe 12 aprilie toți cei care vor să aducă un ajutor pentru educaţia unor copii din comunităţi sărace sunt aşteptaţi cu cărţi, rechizite şi jucării la Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Lahovari, Str. Eremia Grigorescu nr. 24.
Beneficiarii acestei campanii iniţiate în preajma sărbătorilor de Paşti de Ţăndărică sunt 80 de copii de vârstă preşcolară înscrişi în programul Fiecare Copil în Grădiniţă al Asociaţiei OvidiuRo.
Jucăriile, cărţile şi rechizitele donate până pe 12 aprilie vor ajunge, alături de echipa Ţăndărică şi OvidiuRo, la copiii preșcolari fără posibilități materiale din Valea Stanciului, Jud Dolj, comunitate proaspăt intrată în programul Fiecare Copil în Grădiniţă.
Fiecare Copil în Grădiniţă se adresează celor mai săraci copii – cu vârste între 3 şi 5 ani, care trăiesc în locuințe improprii și aglomerate din zone izolate, cu acces limitat la apă potabilă și servicii medicale de bază. Aceşti copii prezintă cel mai ridicat risc de abandon şcolar iar OvidiuRo şi-a propus să prevină acest fenomen prin intermediul unui program care îi aduce zilnic la grădiniță (educația timpurie fiind primul pas în creșterea nivelului de educație în rândul copiilor defavorizați)
Problema rechizitelor pentru copiii care intră în program este una presantă, mulți dintre ei neavând ocazia să țină un creion în mână sau să răsfoiască o carte înainte de a ajunge la grădiniță. De aceea, orice ajutor are darul de a creşte calitatea educaţiei şi dragostea acestor copii pentru grădiniţă şi pentru învăţătură.
Mai multe informaţii despre programul OvidiuRo aici.
Ţăndărică îşi propune să fie aproape de câţi mai mulţi copii şi să sprijine şansa la educaţie şi la o viaţă mai bună a celor mai puţini norocoşi. Actorii teatrului joacă, de exemplu, în fiecare an piese numai şi numai pentru micii pacienţi ai unor spitale precum Institutul Oncologic Bucureşti, Spitalul Grigore Alexandrescu sau Spitalul Marie Curie.
Anul trecut, în cadrul campaniilor caritabile de Crăciun şi Paşti, a fost donată o cantitate impresionantă de jucării iar peste 300 de copii internaţi în spitalele Marie Curie şi Grigore Alexandrescu sau aflaţi în grija unor centre sociale au primit daruri folositoare cu ajutorul Ţăndărică şi al asistenţilor săi.
Campania ÎMPARTE DIN SUFLET, DONEAZĂ O CARTE, O JUCĂRIE, UN PENAR! vine în continuarea acțiunilor caritabileDĂRUIEȘTE ZÂMBETE, DONEAZĂ JUCĂRII! și ÎMPARTE DIN SUFLET, DONEAZĂ HAINE!, care fac parte din proiectulȚĂNDĂRICĂ, PRIETENUL TĂU CEL MAI BUN, componenta caritabilă a instituţiei teatrale din Bucureşti.