Așa cum spune și denumirea programului, festivalul ”Țăndărică Altfel” propune publicului de teatru de animație – și nu numai – un concept nou de desfășurare a unui eveniment de acest tip, acordat la ideea și tema-cadru Săptămânii Școala Altfel, respectiv introducerea copiilor în conținutul propriu-zis al funcționării lucrurilor din societatea contemporană. Acest festival se desfășoară sub motto-ul ”Să te joci! Să te implici!”, motto care vine în completarea celui lansat de Ministerul Educației pentru proiectul Școala Altfel, ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”. În această săptămână au loc spectacole interactive, spectacole experiment, cu caracter participativ, în desfășurarea cărora copiilor li se va permite intervenția asupra dramaturgiei de spectacol (povestea poate fi modificată, poate fi inversată, rolurile pot fi permutate, caracterele pot fi răsturnate etc.) și totodată vor putea pătrunde în tainele desfășurării unei piese de teatru de animație (de la culise până la interpretare). Dat fiind percepția generală conform căreia arta teatrală este o artă sincretică, complementar acestui tip de spectacole sunt organizate ateliere de lucru cu copiii, prezentări informative și alte activități menite să introducă pe micii spectatori în tainele creației spectacolelor de animație, să prezinte arta în plină mișcare – de la producție la interpretare – (își crează propriul spectacol în care și joacă în fața altor copii și a părinților, bunicilor, etc.) și să sublinieze dimensiunea educativă și/sau terapeutică a acesteia. În acest fel, se generează o platformă de activități de educare prin cultură și divertisment care acoperă subiecte extrem de variate, aflate pe agenda publică, în zona de interes și printre preocupările copiilor.
Festivalul ”Țăndărică Altfel” este unul internațional. Instituția noastră mizează pe universalitatea limbajului artistic teatral, cu precădere cel de animație și-și dorește să lărgească orizonturile educative și de divertisment ale copiilor.