Conferințele IDEEA – De la teatrul pentru cei mici la marea dramaturgie

Conferinta Octavian Saiu 1

conferință susținută de Octavian Saiu

”Psihanaliza, istoria teatrului, studiile legate de raportul dintre teatru și educație… toate au încercat să definească rolul pe care păpușile, obiectele animate îl au în parcursul celor care le descoperă la vârste fragede. Concluziile sunt de tot felul, majoritatea foarte cunoscute deja. Însă cine a încercat să lămurească modul în care acele momente de magie reverberează în conștiința celor care, la maturitate, fac ei înșiși teatru? Dincolo de bucuria clipei, ceva de durată rămâne în ei. Dincolo de farmecul unei aventuri, efectul acelor întâlniri lasă urme adânci, iar operele lor de mai târziu îl reflectă direct sau indirect. E ca o inspirație regăsită, necăutată, care dă teatrului de animație un alt sens.
Sunt acei autori pentru care experiența de spectatori ai jocului păpușii a fost începutul unei pasiuni. Unii au convertit-o in vocație. Și nu e vorba doar despre cei care au ales sa scrie teatru pentru copii, prelungind parcă nostalgia propriei lor copilării pierdute. E cazul acelor creatori în universul cărora personajele se mișcă și dialoghează ca niște păpuși în mărime naturală, manevrate atent sau manipulate subtil de gândul celui care le-a născut. E un altfel de teatru cu obiecte, o altă tehnică a mânuirii ascunse, în care se pot ghici reverberațiile tainice ale întâlnirilor timpurii cu magia unei forme unice de spectacol. Astfel de opere vor face subiectul acestei prezentări, pledoarie deschisă pentru arta animației ca sursă de inspirație in universul unor mari figuri ale scenei modernității.”

Octavian Saiu

Scroll to Top
X