#episodul5 al deschiderii arhivelor lui Țăndărică este dedicat spectacolului „Cele trei neveste ale lui Don Cristobal” (spectacol pentru adulți).
„Don Cristobal mi-a produs una dintre cele mai puternice emoții artistice pe care le-am resimțit vreodată. Îți vine, după ce îl vezi să spui: în adevăr păpușa merită să i te consacri pe de-a-ntregul”.
Philippe Genty, 12 noiembrie 1965
„Cele trei neveste ale lui Don Cristobal” pus în scenă de Margareta Niculescu, directoarea Teatrului Țăndărică, prezintă interesul unei mai mari reprezentații dramatice de calitate prin amploarea concepției scenice și puterea expresivă a păpușilor și a jocului lor; ea servește fără îndoială spiritului lui Lorca”.
Paul Louis Mignon , extras din articolul „Bienvenue a Tandarica”, 1967
„Piesa lui Lorca, pe care scriitorul, după cât se pare, prefera să o vadă reprezentată cu păpuși, a fost adusă pe scenă de o manieră, ca să spunem așa, perfectă. Păpușile Ellei Conovici au fost mânuite cu o măiestrie și vituozitate desăvârsită de membrii ansamblului Țăndărică. Dacă ar mai fi fost nevoie să se demonstreze că teatrul de păpuși e o artă pentru adulți, această demonstrație a fost făcută ieri”.
Extras din articol publicat în „De Volkskrant”, Olanda, în 1971
„Cele trei neveste ale lui Don Cristobal” (păpuși)
De Frederico Garcia Lorca, adaptare de Valentin Silvestru
Traducerea Teodor Balș, Valentin Silvestru
Regia: Margareta Niculescu
Păpuși: Ella Conovici
Decoruri: Mioara Buescu
Muzica: Ștefan Niculescu
Distribuție: Valeriu Simion, Costel Popovici, Brândușa Zaița-Silvestru, Florentina Lenkisch, Justin Grad, Mihai Prujinski, Gheorghe Fundatura, Carmen Stamatiade
Vocile personajelor: Marin Moraru, Vasilica Tastaman, Mariana Mihuț, Jorj Voicu, Tamara Buciuceanu, Mircea Balaban, Draga Olteanu