Regele moare

Eugene Ionesco 

Concepție regizorală

Eliza Păuna

Textul este spus sub forma teatrului de animație. Păpușile pe care le imaginez pentru acest spectacol sunt păpuși compuse, mânuite fiecare de cel mult doi actori, tip muppet, și care se joacă la masă. Nu au înălțime mai mare de 50 cm. Pentru ca spectacolul să fie posibil, piesa va fi o adaptare a textului lui Ionesco.

Sensul pe care vreau să-l dau piesei este dezintegrarea existenței. Într-un spațiu simplu, dominat de un tron, personajele văd și descriu sfârșitul lumii și se pregătesc să-l anunțe pe rege de moartea sa. Până la sfârșitul piesei toate personajele, înafară de rege, rămân cu corpurile dezmembrate. Dezintegrarea lumii are loc la vedere și are loc treptat, aproape inobservabil. La finalul piesei rămâne din fiecare personaj ba o mână, ba un cap, două picioare, sau un corp tranșat cu care regele vorbește și își ia larevedere. Dezintegrarea corpurilor este oglinda, sugestia dezintegrării lumii despre care personajele vorbesc pe tot parcursul piesei. Sfârșitul acestui univers sugerează moartea regelui. Dezintegrare celor din jurul lui îi lasă regelui senzația de viață posibilă și imposibilă, de vis, de real, de ireal, de conceput, de neconceput.

Moartea regelui Beranger are forma unui complot. Marguerite, Juliette și Guardul îl obligă pe rege la abdicare spirituală și fizică. Împreună îl conving că e timpul să moară. O altă revoluție franceză. Clasa de jos dă jos monarhia. Se schimbă puterea, îl chinuie, îl aduc la stadiul de damnat, îl fac să devină un clovn trist, servitoarea îi pune regelui un nas de clovn, își bate joc de el. Iar regula jocului o face timpul.

Timpul este cronometrat real de personaje și anunțat. Fiecare anunț al timpului redeclanșează disperarea regelui. Regele încearcă să păcălească timpul. Întâi se face că e copil, se joacă de-a mama și copilul. Vrea să dea timpul înapoi. Apoi se culcă. Somnul îi poate păcăli propriul timp. Poate îi trece clipa morții fără să-l atingă. Ceasul sau ceasurile care vor arăta timpul și după care se vor ghida personajele vor sta prinse de mâinile păpușarilor. Regele ajunge să-l roage pe păpușar să-i dea ceasul, sau să încerce să-i schimbe ora, sau să-l fure. Păpușarul rămâne pe tot parcursul piesei în postura de necunoscut, real sau ireal.

Pentru că soarele și norii nu-l mai ascultă pe Beranger, el își va confecționa singur soarele lui, pe care și-l scoate din buzunar, la fel și norii sau marea pe care celelalte personajele o vor confecționa din cearșafuri. Toate acestea vor fi puse de Beranger în valiză pentru marele său drum, va insista să ia cu el soarele, norii și marea, dar Marguerite îl eliberează de ele până la final. Spectacolul este despre un om care învață să se despartă de lucruri, de lumea lui.

Marguerite, Juliette și Guardul pregătesc o ceremonie a morții. E o pregătire tehnică. Pe muzică regală, sub formă de dans tronul regelui se transformă într-un pat de spital pe roți. Se transformă la vedere, se asamblează de către personaje. Se fac pregătirile pentru mort, bagajele, îi pregătesc valizele. Îl dezbracă de hainele sale de rege și-l îmbracă în pijamale de spital. Regele este pus în pat, iar acolo va rămâne pe tot parcursul piesei. Când se va mișca se va mișca cu tot cu pat.

Marguerite și Marie, fosta soție și actuala soție, sunt două ființe complementare, două părți din rege. Rațiunea și inima. Marguerite, o voce a rațiunii, îi aduce aminte mereu de greșelile pe care le-a făcut. Marie, cealaltă voce, îi reamintește de iubire, de lumină, de lumina lui lăuntrică. Cele două personaje vor fi două păpuși identice, nu se vor deosebi prin nimic. Marie îl conduce pe Beranger la moarte în alt fel decât o face Marguerite. Ea îl pregătește pentru o nouă călătorie, îi face bagaje, îi pregătește valiza, ba se pune și pe ea în valiză. Marguerite îl conduce către o călătorie în care nu mai are nevoie de niciun lucru din lumea asta. Moartea este percepută în mod diferit de către cele două.

Guardul își cântă anunțurile. Guardul este un cântăreț al curții, are tot timpul balalaica cu el, este un guard cu rol de bufon al curții. Prăpăstios, cântă sfâșiat, nostalgic și disperat din cauza sfârșitului. E curajos pe alocuri ca să-l încurajeze pe rege, dar sfârșește întristat și supus.

Juliette, servitoarea, e singura care apare și dispare. Restul personajelor sunt permanent în scenă. Juliette dispare cu scopuri precise dar nu știm unde. Apare în scenă mereu din altă parte și în alt fel.  Își schimbă mereu înfățișarea cu ceva,  pare că e tot timpul altcineva sau vrea să fie tot timpul altcineva. Când îi aduce farfuria cu rasol regelui apare cu o perucă blondă de Marylin Monroe și îi cântă Happy Birthday. Are reacții extreme. Ba e supusă regelui, fidelă și noastalgică după vremurile de glorie, ba e cinică, batjocoritoare și vrea să moară naibii mai repede. Un personaj comic, absurd, care exprimă dorința omului de a fi tot timpul altcineva, sau în pielea altcuiva.

La început regele e un domn Goe bătrân și cu mult farmec. Marguerite, Marie și Juliette parcă-ar fi mătușile lui. Se dă în spectacol, le face tot felul de glume și îi place să fie în mijlocul atenției. Își conduce țara neserios, ca un copil care se joacă de-a regele. Țipă, râde zgomotos și dă din picioare. Își chinuie mătușile. Trăiește exagerat. Face farse de copil. Mult farmec. Își ascunde papucii, își aruncă papucii, se joacă cu sceptrul, se ascunde după tron, face gălăgie, aleargă gol în jurul tronului. E un bufon. Prezența morții îl disperă. Nu mai știe nici să trăiască, nici cum să moară. Devine disperat și fragil, răutăcios și dictatorial. Se răzgândește repede, aleargă disperat de la o decizie la alta, caută salvare în orice, depune tot efortul pentru a se sustrage din situație.  Ajunge confuz, chinuit și tăcut.  E condus de ceilalți. Nu mai are puteri. Un clovn trist.

Scena în care Beranger închide ochii, doarme sau se face că doarme, iar celelalte personaje se așează în jurul lui să-l studieze, va reproduce vizual, prin poziționarea păpușilor, celebrul tablou al lui Rembrandt ”Lecția de anatomie”. O reproducere neserioasă a cunoscutei picturi.

Scenografia spectacolului este compusă doar din câteva elemente foarte importante. Tronul, care se transformă în pat și o scară. Scara pe care regele o va folosi ca să-și agațe soarele și norii, apoi aceeași scară folosită la final pentru trecerea într-o altă lume. Se vor folosi culori vii, atmosfera spectacolului se apropie de picturile lui Joan Miró.

Scenografia, cotumele păpușilor, muzica vor  păstra pe cât se poate o atmosferă de basm, de curte regală. O poveste cu regi și regine spusă pentru oameni mari.

Textul va fi însoțit de melodii ce vor fi cântate de personaje. Versurile melodiilor vor fi versurile poeziilor lui Ionesco din volumul „Elegii pentru ființe mici”. Aceste poeme au ca temă pricipală moartea păpușilor. Ele cuprind toată filozofia ionesciană și scenariul tuturor pieselor sale.

atmosferă

pictor Romulus Boicu.

regele

Sugestii pentru Juliette, picturile lui Otto Dix.

regele1

Sugestii pentru Beranger inspirat de fizionomia lui Eugene Ionesco

regele3

Înainte de a spune publicului această poveste a regelui care moare mi-o spun întâi mie. Nu învăț nici cum să trăiesc, nici cum să mor. Sfâșierea asta ne aparține tuturor. Universul ionescian este un univers actual, al lumii în care eu trăiesc sau învăț să trăiesc. Să spun acest text sub forma teatrului de păpuși  mi se pare extrem de potrivit pentru creația lui Eugen Ionesco. Omul ce există ca jucărie a sorții, marionetă care joacă așa cum îi comandă păpușarul invizibil sunt caracteristici foarte prezente în opera lui. Iar teatrul de animație creează o disproporție între marile întrebări pe care personajele le conțin și universul mic în care ele există și care face ca ființele mici să trăiască mult mai acut sentimentul neputinței, tragismul existenței. Textul spus sub această formă de teatru oferă un comic al situației nou, caracteristic doar jocului păpușilor. Ființele mici suntem noi spectatorii, care ne uităm la alte ființe mici și unde ne recunoaștem neputințele și disperările, iar toate astea într-un univers enorm

Categoria de vârstă căruia se adresează acest proiect este cea a adulților și a adolescenților. Tema piesei, cea a morții și forma prin care este pusă în scenă,   deține interesul adulților, a căror întrebări și neliniști existențiale sunt evidente în piesă.

Oportunitatea pe care o creează un proiect de teatru de animație pentru adulți bine lucrat, bine construit  este creștere interesului artiștilor către acest tip de teatru. Este ceea ce mă interesează pe mine personal cel mai mult; ca acest tip de teatru să se dezvolte, să caute noi forme, noi regizori, noi viziuni, să nască un soi de competitivitate prin care să creștem și să învățăm unii de la ceilalți. Să dezvoltăm această formă de teatru. Să nu existe numai în spații mici și  în cercuri mici de actori. Mă interesează să creez curiozitate pentru acest tip de teatru în rândul a cât mai multor spectatori. Avantajul pe care proiectul meu îl are este, pe lângă noutatea acestui tip de teatru, felul neașteptat de a pune în scenă piesa de teatru a lui Ionesco, popularitatea și aprecierea pe care dramaturgul o are deja în rândul spectatorilor și interesul pe care-l creează față de artiști fiecare nouă montare a acestui dramaturg. Mai exact, numele dramatugului și al piesei trezesc imediat interesul posibilului spectator.

Regele moare

Eugene Ionesco

Trad. Vlad Zografi, Vlad Russo

ADAPTARE finală

Prolog

Guardul, (anunțând): Majestatea Sa, regele Beranger întâiul. Trăiască regele!

(Regele traversează scena vioi.)

Guardul, (anunțând):  Majestatea Sa, regina Marguerite, prima soție a regelui, urmată de Juliette, servitoare și infirmieră a Majestății Lor. Trăiască regina!

(Marguerite urmată de Juliette traversează scena).

Guardul (anunțând): Majestatea Sa, regina Marie, a doua soție a regelui și prima în inima lui, urmată de Juliette, servitoare și infirmieră a Majestății Lor. Trăiască regina!

(Marie traversează scena urmată de Juliette.)

Marguerite: Ia uite ce praf e. Și pe jos mucuri de țigară.

Juliette: N-am avut timp să fac curat în sufragerie. Vin de la grajd, am muls vaca, Majestate.

Marguerite: Asta nu e sufragerie. E sala tronului.

Juliette: Mă rog, sala tronului, dacă așa vreți. N-am avut timp să fac curat în sufragerie.

Marguerite: E frig.

Guardul: Soarele e-n întârziere. Deși l-am auzit pe rege cum i-a poruncit să apară.

Marguerite: Aha! Soarele a început să nu mai asculte!

Marie (plângând): Nu-i spune nimic, te rog. Nu-i spune, te implor.

Margueritte: Semnele nu înșală.

Marie: Nu-i spune nimic. Mai bine să nu-și dea seama.

Marguerite: Imposibil.

Marie: N-ai inimă.

Marguerite: Ba da, îmi bate.

Marie: Ești inumană.

Marguerite: Ce-o mai fi și asta?

Marie: E îngrozitor. Nu e pregătit. Ar putea face stop cardiac.

Marguerite: Când vă repetam că nu poți trăi fără conștiința destinului tău, îmi ziceați că sunt pendantă, că sună bombastic.

Juliette: E cam bombastic. (Juliette iese).

Guardul: Marte și Saturn s-au ciocnit.

Marguerite: Era de așteptat.

Guardul: Ninge la polul nord al soarelui. Calea lactee parcă s-a chircit.

Marguerite: Evident.

Guardul: Primăvara care era aici aseară, ne-a părăsit acum două ore și jumătate. În alte țări copacii înverzesc. Toate vacile fată doi viței pe zi, unul dimineața, al doilea după-masă, pe la cinci, cinci și un sfert. La noi frunzele s-au uscat, iar pământul crapă.

Marguerite: Te credem, te credem.

Guardul: Din nori plouă cu broaște. Douăzeci și cinci de locuitori s-au lichefiat. Doisprezece și-au pierdut capul.

Marguerite: Gata, ajunge.

Guardul: Majestatea Sa Regele! Atențiune, Majestatea Sa. Trăiască regele!

Intră regele Beranger.

Marguerite: Pe unde și-o fi lăsat papucii?

Marie: Pune-i mai repede papucii. O să răcească.

Juliette: Sire, uitați papucii.

Guardul: Dați-mi voie să urez majestății voastre o zi bună și multă sănătate.

Regele:  Bună dimineața, Marie. Bună dimineța, Marguerite. Cum o mai duci? Mi-au cam amorțit ciolanele. O să-mi schimb papucii, oi fi crescut! (pauză, așteptare, toți se holbează la el)  Și norii ăștia…Am interzis norii. Norilor! Gata cu ploaia. Am zis gata. Fir-ar să fie. Nor tâmpit. Parc-ar fi un boșorog pișăcios. Ce-i cu tine, frumoasa mea?

Marie: Nu știu…n-am nimic…N-am nimic.

Regele: Ai plâns? De ce?

Marie: Dumnezeule mare!

Regele: Vă interzic s-o chinuiți. Și de ce zice Dumnezeule mare?

Margueritte: E doar o vorbă.

Regele: Ce vă holbați cu toții la mine?

Marie (sau Juliette): Vai, sire, șchopătați.

Regele: Șchiopătez? Nu șchiopătez. Șchiopătez un pic.

Marie: Dumnezeule mare!

Marguerite: Sire, trebuie să vă pun la curent.

Marie: Nu, taci.

Marguerite: Ba tu să taci.

Marie: Nu-i adevărat ce spune.

Marguerite: Sire, trebuie să vă aducem la cunoștință că veți muri.

Regele: Păi știu, bineînțeles. Când am să hotărăsc eu. Acum să ne ocupăm de treburile țării. (la public) Cum se simte țara în dimineața asta?

Marguerite: Ce-a mai rămas din ea.

Regele: Sunt totuși rămășițe de toată frumusețea. Să vină miniștrii! (Lui Juliette)Du-te după miniștrii. Pun pariu că dorm încă.

Juliette: Au plecat în vacanță. Pe malul gârlei.

Regele: Du-te după ei.

Juliette se duce la fereastră

Regele: Câtă indisciplină.

Juliette (se întoarce): Au căzut în gârlă.

Regele: Pescuiește-i. (Juliette iese)

Margueritte: Beranger, ai să mori într-o oră și jumătate.

Regele: Mă plictisești.

Marguerite: Ai să mori la sfârșitul spectacolului.

Marie: Dumnezeule mare!

Guardul: Da, sire, veți muri.

Regele: Nu sunt bolnav.

Marguerite: Și durerile?

Regele: Nu le mai am.

Marguerite: Mișcă-te puțin și-ai să vezi.

Regele: (se mișcă) Au! … Asta fiindcă nu mi-am pus în minte să nu mă doară.

Juliette: Miniștrii nu pot fi pescuiți. Gârla s-a scurs în prăpastie împreună cu malurile și sălciile din jur.

Marguerite: În ce hal a ajuns regatul tău!

Regele: E un complot. Vreți să abdic.

Marguerite:  În plan spiritual, administrativ.

Juliette: Și fizic.

Regele: Sunt nebuni. Sau trădători.

Marie: Dumnezeule mare.

Regele: Guard, arestează-i pe toți.

Marie: Guard, arestează-i.

Regele: Bagă-i la răcoare.

Guardul fără să se miște: În numele Majestății sale…vă…vă bag la răcoare…

Marie: Hai, mișcă.

Marguerite: Pe el îl trec răcorile.

Regele: Hai guard, hai odată.

Marguerite: Nu mai poate să asculte de tine. Are gută, reumatism.

Regele: Să cadă capul Guardului! Să cadă capul Guardului! (capul Guardului se apleacă puțin în dreapta, puțin în stânga) Îi cade capul. Îi cade capul!

Marguerite: Nu. Se clatină doar.

Regele: Vedem noi dacă mai am sau nu putere.

Marie: Da. Dovedește că ai. Dacă vrei, poți.

Regele: Dovedesc că vreau, dovedesc că pot.

Marie: Mai întâi ridică-te.

Regele: Mă ridic. (efort mare, se schimonosește)

Marie: Vezi ce ușor e.

Regele: Vedeți ce ușor e. Sunteți niște complotiști, niște bolșevici. (se ridică cu mare efort)

Regele: Poruncesc să crească din podea copaci. (Pauză) Poruncesc să fulgere și să prind fulgerul în mână! (Pauză) Poruncesc ca Juliette să intre pe-aici. (Juliette intră prin alt[ parte). Nu pe-acolo, pe dincolo. Îți poruncesc să rămâi. ( Juliette pleacă)

Marie: Odihnește-te, Beranger. Într-o oră o să reușim.

Regele: O fi ruginit ceva în mecanism.

Marguerite: Ai să mori într-o oră și douăzeci și cinci de minute.

Guardul: Într-o oră, douăzeci și patru de minute și cincizeci și cinci de secunde!

Regele: Marie!

Marguerite: Într-o oră, douăzeci și patru de minute și patruzeci și una de secunde.

Marie: Nu ceda.

Guardul: Începe ceremonia!

   Are loc pregătirea ceremoniei.Tronul se transformă în pat de spital. Beranger e dezbrăcat de mantie și îmbrăcat în pijamale. Va sta de-acum în pat.

Regele:  Timp întoarce-te, timp întoarce-te, timp oprește-te.

Marguerite: Nu mai există timp.

Marie: Speră, nu înceta să speri!

Marguerite: Nu-l zăpăci.

Regele: Mi s-a promis că n-am să mor decât atunci când am să hotărăsc eu.

Marguerite: Ne-am închipuit c-ai să te hotărăști mai repede.

Juliette: Ați prins gustul puterii.

Regele: Am fost păcălit, trebuia să fiu prevenit.

Marguerite: Trebuia să fii pregătit.

Guardul: Da Sire, trebuia să vă gândiți din prima zi, și-apoi zi de zi, cinci minute în fiecare zi.

Marguerite: Nu e mult cinci minute pe zi.

Guardul: Pe urmă zece minute, un sfert de oră, o jumătate de oră.

Marguerite: Așa te antrenezi.

Regele: Tocmai voiam să încep antrenamentul! Uite, îl încep. Ah, dacă aș mai avea un secol în față, poate c-aș avea timp!

Marguerite: Nu v-a mai rămas decât o oră.

Regele: Nu am timp.

Marie: Trebuie să i se dea timp.

Regele: Sunt ca un școlar care se duce la examen cu temele nefăcute. Cu lecția neînvățată…

Marguerite: Nu-ți fie teamă.

Regele: Aș vrea să rămân repetent.

Marguerite: Ai să treci examenul. Aici nu există repetenți

Regele: …Sunt ca un actor care nu-și cunoaște rolul în seara premierei și are goluri, goluri, goluri. Nu știe nici măcar cui se adresează. Nu cunosc publicul ăsta. Nu vreau să-l cunosc, n-am nimic să-i spun.

Marguerite: Câtă ignoranță.

Regele: Poporul a aflat? L-ați anunțat? (Se duce la fereastră, se mișcă și mai greu, șchiopătează) Oameni buni, am să mor! Ascultați-mă, regele vostru va muri! Ajutooor!

Marguerite: Ăsta nu mai e  rege, e un porc înjunghiat.

Marie: Nu e decât un om.

Regele: Popor! Sunt obligat să mor!

( Se aude ecoul ”Regele va muri!”)

Regele: Auziți?

Marie: Eu aud, aud.

Regele: Mi se răspunde, poate voi fi salvat.

( Se aude ecoul ”Ajutor!”)

Juliette: E ecoul care răspunde cu întârziere în țara asta unde toate merg ca vai  de lume.

Regele:  Mi-e frică.

Marguerite: Își închipuie că e primul care moare.

Marie: Fiecare om e primul care moare.

Guardul: Majestate, gândiți-vă la moartea lui Carol Quintul care a dormit douăzeci de ani în sicriul lui. Trebuie să muriți demn.

Regele: Să mor demn? …Ajutoor!

Marguerite: E penibil.

Juliette: Oricum, nu mai e nimeni în țară.  (Juliette iese)

Regele: Mi-e frig, mi-e frică, plâng. Mă duc să mă plimb, să iau aer.

Marguerite: Stai jos. Ai să cazi.

Regele:  Vreau să urlu.  Strigă.

Guardul (anunțînd): Majestatea sa urlă!

Juliette se întoarce cu o scufie.

Regele: Nu vreau scufie.

Juliette: E o coroană mai ușoară.

Încearcă să-i pună scufia, nu reușește, se bat pe coroană. Sau sceptru

Juliette: Plânge la fel ca noi. Parc-ar fi bunicu-meu.

Regele: De ce m-am mai născut dacă nu era pentru vecie? Ce glumă proastă! Am venit pe lume acum cinci minute,n-am avut timp nici să zic Uf.

Marguerite: Ziceai că ai tot timpul.

Regele: N-am avut timp, n-am avut timp, n-am avut timp.

Julette: O ține tot pe-a lui.

Marie: E ca un copilaș, bietul meu copilaș.

Regele: Copil! Copil! Atunci o iau de la capăt. (către Marie) Gata. Vreau să fiu un bebeluș și tu mămica mea. Atunci n-o să mai vină să mă ia. Nu știu să citesc, nu știu să scriu, nu știu să socotesc. Vreau la școală. Cât fac doi și cu doi?

Juliette (intră în jocul lui): Doi și cu doi fac patru.

Margueritte: Știi foarte bine cât fac.

Regele: Ea mi-a suflat! Vai, nu se poate trișa…Ah, câți oameni se nasc pe lume în clipa asta, nașteri fără număr…

Juliette: Nu se naște niciun fir de iarbă la noi în țară.

Regele: Ah, să vă aduceți aminte de mine. Să plângeți, să vă smulgeți părul din cap. Să fiu pomenit în toate manualele de istorie. Elevii și savanții să n-aibă alt obiect de studiu decât persoana mea și faptele mele. Toate celelalte cărți să fie arse. Chipul meu în toate ministerele, în birourile din toate subprefecturile, la fisc, la spitale. Toți ceilalți regi, poeți, tenori și filozofi să fie dați uitării, și în toate cugetele să nu exist decât eu. Să fiu pomenit în veacul vecilor.

Marie: Poate că ai să te întorci!

Regele: Am să mă întorc! Trupul să-mi fie păstrat intact într-un palat,  să mi se aducă de mâncare, să-mi cânte muzicanți, iar la picioarele mele reci să se tăvălească fecioare.

Juliette: Delirează, doamnă.

Guardul: Majestatea sa regele, delirează!

Regele: Mi-e groază! Nu vreau să fiu ars, nu vreau să fiu îngropat.

Marie: Iubitul meu, îți mai amintești dimineața aceea de iunie când eram împreună pe malul mării, bucuria te lumina, pătrundea în tine…

Juliette plânge: La fel eram și eu cu bărbatu-meu.

Marie:  Ai simțit bucuria asta, spuneai că e acolo, întreagă. Lumina vie a zorilor e în tine.

Regele: Nu înțeleg.

Marguerite: N-a înțeles niciodată.

Marie: Haide, regăsește-o.

Regele: Soare, o, soare, ajută-mă, tu, soare. Soare, soare, o să-mi duci tu dorul oare? Soare mic, pârjolește și ucide lumea-ntreagă. Piară cu toții, numai eu să trăiesc de-a pururi chiar de-ar fi să mă doară măselele.

Marguerite: Nu despre lumina asta era vorba.

Regele: Ohohohohoho,  voi, care ați murit înaintea mea, ajutați-mă. Spuneți-mi cum ați reușit să muriți. Învățați-mă.

( Următoarele replici sunt un ritual, solemne, cântate, cu tot felul de mișcări, îngenuncheri, brațe întinse etc. )

Juliette: Voi, statui, voi cei luminoși sau cei întunecați, voi cei de demult, voi umbre, voi amintiri…

Marie: Învățați-l seninătatea

Guardul: Seninătatea.

Juliette: Învățați-l resemnarea.

Guardul: Resemnarea.

Regele: Voi, sinucigași, învățați-mă ce să fac ca să-mi fie silă de viață. Învățați-mă dezgustul.

Juliette: Voi, amintiri…

Guardul: Voi, chipuri de demult…

Juliette: Care nu existați decât în amintire…

Guardul: Amintiri ale amintirilor amintirilor…

Marguerite: Trebuie să învețe să cedeze un pic, apoi să renunțe cu totul.

Marie: Voi, cețuri, voi, stropi de rouă…

Juliette: Voi, aburi, voi, nori…

Marie:  Ajutați-l cu toții, vă implor, ajutați-l.

Regele: Voi, morți fericiți, ce v-a făcut să zâmbiți?

Juliette: Ajutați-l voi, miliarde de morți.

Guardul: O, Mare Nimic, ajută-l pe rege.

Regele: Nu e firesc să mori dacă nu vrei. Eu vreau să fiu.

Juliette: O ține tot pe-a lui: tot vrea să fie.

Regele: Când se află în pericol de moarte, cea mai măruntă furnică se zbate. Și în ea, întreg universul se stinge. Oare a-nceput agonia?… Nu..te-nșeli…încă nu…încă nu. (Răsuflă ușurat) Sunt aici. Există aerul, privesc privirile, îmi dau seama, văd, aud, văd, aud. Să cânte fanfara!

Sunet foarte slab de fanfară. Beranger se ridică, merge.

Guardul: Regele merge, trăiască regele!

Regele cade.

Juliette: Cade.

Guardul: Regele cade, regele moare.

Regele se ridică.

Marie: Se ridică.

Guardul: Regele se ridică, trăiască regele! Regele cade. Regele a murit!

Marie: Se ridică!

Guardul: Trăiască regele!

Juliette: Au mai rămas treizeci și două de minute și treizeci de secunde.

Regele lui Juliette: Mi-ai cusut nasturii la pijama? Crezi că nu mai are rost? Mi-ai cârpit pantalonii?

Juliette: Nu mi-a trecut prin minte.

Regele: Nu ți-a trecut prin minte. Da ce-ți trece ție prin minte? Ia spune, ce mai face bărbatul tău?

Juliette: Sunt văduvă.

Regele: La ce te gândești tu când faci curat?

Juliette: La nimic, Majestate.

(Tot ce va spune regele în scena aste e cu uimire, cu stupoare)

Marguerite regelui : Nu ți-a păsat niciodată.

Guardul: Vrea să câștige timp.

Regele: Vorbește-mi despre viața ta. Cum o duci?

Juliette: Rău, stăpâne.

Regele: Viața nu poate fi rea. E o contradicție.

Juliette: Viața nu-i frumoasă.

Regele: E viață.

Juliette: Iarna mă trezesc înainte să se lumineze. Spăl toate rufele din casă. Mă dor mâinile, îmi crapă pielea.

Regele (cu încântare): Doare. Îți simți pielea.

Juliette: Golesc oalele de noapte. Fac paturile.

Regele: Face paturile! În pat ne culcăm, adormim, ne trezim. Îți dai seama că te trezești în fiecare zi?

Juliette: Frec podelele. Mătur, mătur, mătur. Nu se mai termină.

Regele (încântare): Nu se mai termină!

Juliette: Mă doare spatele.

Regele. E-adevărat. Ea are un spate. Avem un spate.

Juliette: Mă dor șalele!

Regele: Și șale! Ce bucurie!

Juliette: Da de unde. Pe urmă am de gătit. Servesc masa.

Regele: Servești masa! Servești masa! Ce servești?

Juliette: Mâncarea pe care am gătit-o.

Regele: De pildă, ce?

Juliette: Nu știu, felul zilei, rasol!

Regele: Rasol!… Rasol! Ce-mi mai plăcea mie rasolul! Cu legume, cartofi, varză, morcovi, pe care le amesteci cu unt și le strivești cu furculița ca să faci piure.

Juliette: Să vă aduc niște rasol?

Regele (cu admirație, visător): Nu mi-am dat seama până acum că morcovii sunt așa de frumoși.

(Închide ochii, toți se apropie de el și-l examinează ca pe un pacient pe masa de operație)

Marguerite: Spaima îi iese încet-încet prin pori. Priviți cum pun stăpânire ridurile bătrâneții.

Regele (deschide ochii brusc):  Și dacă-și vor aminti de mine cât va dura?! Nimeni nu-și va aminti de nimeni. Niște egoiști cu toții, se gândesc numai la viața lor. (în timp ce aruncă cu rasol în public) Rasolul a murit… a dispărut din univers. N-a existat niciodată

Guardul anunțând: Rasolul e interzis pe tot cuprinsul țării.

Marie: Beranger, eu n-am încetat să te iubesc, te iubesc și-acum.

Regele: Nu mai știu, nu m-ajută la nimic.

Marie: Dacă iubești, alungi moartea. Mă iubești?

Regele: Da, n-am încetat să mă iubesc, în ciuda a tot și toate, mă iubesc.

Guardul: Au mai rămas cincisprezece minute.

Regele: Eu mor și vreau ca totul să moară. Ba nu, totul să rămână. Eu mor și vreau ca totul să rămână după mine. Ba nu, să moară totul. Ba nu, să rămână totul.

Guardul: Majestatea Sa regele vrea ca tot ce rămâne să rămână.

Regele: Ba nu, să moară totul.

Guardul: Majestatea sa regele vrea ca totul să moară.

Regele: Eu mor și vreau ca totul să moară odată cu mine. Ba nu, să rămână totul cu mine. Să moară totul, să rămână totul.

Marguerite: Nu mai știe ce vrea. e senil.

Guardul: Majestatea Sa e sen…

Marguerite: Gura, imbecilule. Nu mai da buletine medicale pentru presă. Ăștia crapă de satisfacție.

Guardul: Buletinele medicale sunt suspendate!

Regele: Aș putea hotărî să nu mor. Dac-aș hotărî să nu vreau, dac-aș hotărî să nu mă hotărăsc!

Marguerite: Te obligăm noi!

Guardul (anunțând): Regina îl poate obliga pe rege să se hotărască!

Regele : Cine vă dă voie să vă atingeți de rege?

Marguerite: Forța lucrurilor.

Juliette: Noi suntem acum comandamentul și regulamentele.

Guardul: (în timp ce Juliette îl plimbă pe rege în cărucior) Domnilor comandanți, el e cel care a inventat praful de pușcă. A răpit zeilor focul, l-a făcut praf și pulbere și pe urmă a turnat gaz peste foc. Cât pe ce să sară totul în aer. A înființat primele turnătorii din lume. A inventat fabricarea oțelului. Era inginer-șef. Domnul inginer a făcut primul balon, pe urmă balonul dirijabil. În fine, a construit cu mâinile lui primul aeroplan. Eu i-am fost mecanic. A inventat roaba. Mă jucam cu el. Pe urmă șinele, calea ferată, automobilul. A făcut planurile pentru turnul Eiffel.

Regele (lui Juliette): Ce-i ăla automobil?

Juliette (împingând mai departe căruciorul): Ceva care merge de unul singur.

Guardul: A stins vulcanii și a făcut să răsară alții. A clădit Roma, New Yorkul, Moscova, Geneva. A întemeiat Parisul. A făcut revoluțiile, contrarevoluțiile, religia, reforma, contrareforma.

Juliette: Nu s-ar zice când te uiți la el.

Guardul: El a scris Iliada și Odiseea.

Regele: E-adevărat?

Guardul: A scris tragedii și comedii, sub pseudonimul Shakespeare.

Juliette: Care va să zică dumnealui era Shakespeare!

Marie: Trebuia să ne spui…de când își bate lumea capul să afle cine a fost Shakespeare!

Guardul: Era secret. Mi-a interzis. A inventat telefonul, telegraful, le-a instalat chiar el.

Marguerite: El nu mai știe să se încalțe și să se descalțe.

Guardul: Nu de mult a inventat fisiunea atomului.

Juliette: Nu mai știe să aprindă o lampă.

Guardul: Majestate, domnule comandant, maestre, domnule director…

Regele: Ce-i ăla un cal?…Uite ferestrele, uite pereții, uite podeaua…

Marie: De mine îți aduci aminte? Sunt aici.

Regele:  Îmi plăcea muzica lui Mozart.

Juliette: Ce nenorocire, mare păcat, orice s-ar zice, a fost un rege bun.

Guardul: L-am iubit mult.

Marie: Și-a rânduit bine universul. A împărțit anul în patru anotimpuri.  A născocit arborii, florile, mirosurile, culorile.

Juliette: O lume pe măsura regelui.

Marie: Frunzele cădeau din copaci și creșteau la loc.

Juliette: Isteață treabă.

Marie: Din prima zi de viață a făurit soarele.

Juliette: Și ne mai punea să facem și focul.

Marguerite: Mai respiră?

Guardul: Da,da, respiră. Auziți? (Se aud bătăile diperate ale inimii regelui)

Juliette: Doamne! Totul se prăbușește.

Marie: Uită de mine,  simt că mă părăsește.

Guardul: Abdicați, Majestate.

Juliette: Hai, abdicați, dacă așa trebuie.

Marie: Sunt aici. Adu-ți aminte. Eu sunt Marie.

Regele: Marie?

Marie: Învață din nou că sunt Marie, învață-mi ochii, învață-mi chipul, învață-mi părul. Păstrează chipul meu, ia-l cu tine.

Regele se ridică, face mișcări sacadate, merge ca un somnambul.

Regele: (lui Marguerite) Nu te cunosc, nu te iubesc.

Marguerite: Caută să vezi mai bine.

Regele se uită spre public.

Marie: Nu te vede.

Marguerite: Pe tine nu te mai vede.

(Marie dispare).

Regele: Mai e și..e..

Juliette: Nu mai vede.

Guardul (examinăndu-l pe rege): Într-adevăr, nu mai vede.

Își mișcă degetul prin fața ochilor regelui, sau o lumânare aprinsă sau o brichetă, sau un chibrit. Beranger nu mai reacționează.

Marguerite: Va privii înlăuntrul lui. Va vedea mai bine.

Regele: Văd lucruri, văd chipuri, orașe, păduri, văd spațiul, văd timpul.

Marguerite: Vezi mai departe.

Regele: Mă văd. Dincolo de tot și de toate sunt eu. Sunt pământul, sunt cerul, sunt vântul, sunt focul. Sunt eu în toate oglinzile, sau sunt oglinda tuturor?

Juliette: Se iubește mult.

Marguerite: Vin-o, apropie-te.

Regele: Unde sunt pereții? Unde sunt ferestrele?

Juliette: Zidurile sunt aici, Majestate. Suntem cu toții aici. Țineți-mă de braț.

Juliette îl conduce pe rege și-l pune să atingă zidul.

Regele: Zidul e aici. Guard, unde ești? Răspunde.

Guardul: Mereu la ordinele voastre, Majestate. Mereu la ordinele voastre. (Regele face câțiva pași spre Guard. Îl atinge) Da, da, sunt aici. Da, da, sunt aici.

Juliette: Aici rămânem. N-o să vă părăsim, Majestate, vă jur.

Juliette dispare.

Regele: Juliette! Răspunde! Nu te mai aud. Am surzit?

Guard: Nu, Majestate, nu încă.

Regele: Guard!

Guardul: Iertați-mă Majestate, trebuie să plec. Trebuie neapărat. Îmi pare nespus de rău, vă rog să mă iertați.

Guardul se retrage tot cerându-și iertare.

Regele: Unde sunteți? Unde sunt ceilalți? Au plecat, m-au închis.

Marguerite: Te incomodau toți oamenii ăștia.

Regele: Nu-mi place să stau închis. Deschide ușile.

Marguerite:  Nu mai e mult și ușile se vor deschide larg.

Regele: Ușile…ușile…care uși?

Marguerite: Au existat uși? A existat o lume? Ai trăit tu oare?

Regele: Exist.

Marguerite: Se întâmplă să visezi. Te lași dus de vis, crezi că e adevărat, îți place. Dimineața, când deschizi ochii, două lumi se-ntrepătrund. Chipurile nopții se topesc în lumină. Ai vrea să-ți amintești, ai vrea să le reții. Îți alunecă printre degete, realitatea crudă a zilei le alungă. Ce-am visat? te întrebi. Ce s-a întâmplat? Pe cine am ținut în brațe? Pe cine am iubit? Ce-am spus, ce mi s-a spus? Rămâi cu regretul vag după tot ce-a fost sau ce părea să fie. Nu mai știi ce era în jurul tău. Nu mai știi.

Regele: Știu că eram eu. Eu. Eu. Eu.

Marguerite: Eul ăsta nu mai ești tu. Sunt obiecte străine care se lipesc de tine. Vâscul crescut pe ramură nu-i ramura, iedera agățată de zid nu-i zidul. Și ghiulelele astea pe care le tragi după tine, ele te-mpiedică să mergi. Mă întrebam de ce umblai cocoșat, uite, sacul ăsta e de vină. Și traista. Și bocancii ăștia de schimb.

Regele: Nu.

Marguerite: N-o să mai ai nevoie de încălțări de schimb. Nici de pușcă, nici de mitralieră. Nici de lada asta cu scule. Nici de sabie. Dă-i drumul. Hai, fii cuminte. Mantia s-a umplut de spini , de solzi, de liane, de alge , de frunze umede și cleioase. Se lipsec, se lipesc. Gata, te-am scăpat de micile murdării. Hai, umblă. Dă-mi mâna când îți spun, nu-ți fie teamă, alunecă, dă-ți drumul, te țin eu.

Regele: Eu.

Marguerite: Nici un eu! Își închipuie că el e totul. Crede că ființa lui e tot ce există. Gata, te-ai vindecat. Poți să umbli, mergi, hei, dă-mi mâna. Nu mai strânge pumnul, desfă degetele. Ce-ai acolo? Ține în palmă întreg regatul lui, în miniatură: microfilme…semințe. Dă-le drumul, nu mai strânge degetele, îți poruncesc să desfaci degetele, dă drumul câmpiilor, dă drumul munților. Aaașa. Te conduc eu, nu-ți fie teamă. Vezi că poți? Vezi ce ușor e?

Regele: N-am mai văzut asemenea împărăție: doi sori, două luni, două bolți cerești o luminează, alt soare se înalță și-ncă unul. În vreme ce un soare apune, alții răsar…Zorii și amurgul se-ntâlnesc. E un tărâm dincolo de oceanele care înghit oceanele.

Marguerite: Renunță și la împărăția asta. Mergi. Dă-i drumul. Nu mai e zi, nu mai e noapte, nu mai există zi, nu mai există noapte. Înaintează, eu dau spinii la o parte, fii atent să nu lovești umbra din dreapta…. Mâini lipicioase, rugătoare, brațe și mâini care cerșesc mila, n-aveți ce căuta aici, plecați. Nu-l atingeți că vă plesnesc! Ocolește prăpastia din stânga. Nu te teme de lupul bătrân care urlă…nu există. Piei, lupule! Nu te teme nici de șobolani. Șobolani și vipere, pieriți! Nu te lăsa înduioșat de cerșetorul care te trage de mână…Fii atent la bătrâna care vine spre tine. Lasă-l, femeie, n-are nevoie să bea, nu-i e sete. Dispari. Acum nimeni nu te mai cheamă. Miroase pentru ultima dată floarea asta și arunc-o. Uită-i parfumul. Uite puntea, nu-ți fie teamă că amețești. Ține-te drept. Urcă, hai urcă.. Dă-mi picioarele, dreptul, stângul… Dă-mi un deget, dă-mi două degete… trei… patru…. cinci…. toate zece… Lasă-mi brațul drept, brațul stâng, pieptul, umerii amândoi, pântecele. Gata, vezi, ți-ai pierdut graiul, inima ta nu mai are de ce să bată, n-are rost să mai respiri. Era o agitație absolut inutilă, nu-i așa? Poți să iei loc.

CV Eliza Păuna

Scroll to Top
X