Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Filter by Categories
16+
2+
3+
4+
5+
Adulți
Albume
Anunturi
Anunturi de actualitate
Arhivă
Artiști ai Teatrului Țăndărică
Ateliere Impuls 2017
Ateliere Impuls 2018
Ateliere Tandarica Altfel
Ateliere TSC
Campanii
Conducere
Conferinte educationale
Conferinte IDEEA Impuls 2017
Conferinte IDEEA Impuls 2018
Conferinte profesionisti
Decernare premii Impuls 2017
Dictionar
Experiment performativ 2017
Expozitie/Perpetuum Tandarica
Festivaluri
Implus 2016
Impuls 2017
Impuls 2018
Întâlniri 2017
Intalniri 2018
Întâlniri informaționale 2017
Interviu
Lansare de carte 2017
Lansare de carte 2018
Noutati
Pagini privacy
Premii
Proiecte
Proiecte Salt 2017
Salt
Salt 2017
Salt 2018
Spectacole
Spectacole Impuls 2017
Spectacole ImPuls 2018
Spectacole TSC
Stagiunea de vara TSC
Stagiunea Tandarica Altfel
Tandarica Altfel
Tandarica in miscare
Teatrul Itinerant
Template
TSC

„Pasărea măiastră”, Teatrul de Păpuși Prichindel, Alba Iulia, 5+

Un măreț rege stăpânește un ținut asupra căruia se abătuse o blestemată de ghionoaie care îi distrugea palatul de îndată ce acesta era gata înălțat. Singura sa bucurie erau cei trei fii ai săi, cărora voia să le lase acest palat drept moștenire. Pasărea măiastră este singura soluție pentru ca palatul să dăinuiască și să nu mai fie distrus. Adevărata fire și curajul fiilor se vor dovedi în acest ceas de cumpănă: cel care va reuși aducerea păsării măiestre va fi și succesorul la tron.

„Fluierarul, scoica și peștele”, Teatrul Național pentru Copii din China, 3+

Există o legendă chinezească care spune că atunci când un fluierar și o scoică se luptă, un pescar va profita de aceștia. Versiunea noastră, însă, va oferi o răsturnare de situație: de ce se luptă fluierarul și scoica? Oare pentru că amândoi vor să fie eroi al micului râu? Dacă ar fi prieteni, nu ar putea fi învinși de către pescar, dar odată ce au devenit rivali, au ajuns să fie prada pescarului.  Vă invităm să descoperiți deznodământul acestei legende filosofice, care vă va depăși orice fel de așteptări.

„Capra cu trei iezi”, Teatrul de Animație Țăndărică, 3+

În spectacol apar actori la vedere, păpuși mari sau măști într-un decor ce sugerează lumea satului românesc. Regizorul a tratat textul clasic în linie accentuat folclorică, de la decor la costumele stilizate ale personajelor, la diferitele obiecte sau la linia melodică. Este un mod de a ne aduce aminte de rădăcini.

„Cine ești tu?”, Teatrul de Animație Țăndărică, 2+

Povestea ia naștere din niște perne amorfe și ne vorbește despre personaje ce se recunosc reciproc. În unele privințe de aseamănă, alteori sunt diferite. Recunoașterea are loc într-un spectacol cu păpuși și actori, care permanent devin altcineva.

„Vrăjitorul din Oz”, Teatrul pentru Copii și Tineret Imaginarium, Ploiești, 6+

Spectacolul urmărește povestea micuței Dorothy, care locuiește la o fermă din Kansas împreună cu mătușa și unchiul său. Visează însă că va trăi cândva într-un loc mai bun, sub un curcubeu. Într-o zi, micuța casă din Kansas în care se aflau Dorothy și cățelușul ei, Toto, este purtată de o tornadă într-un tărâm necunoscut și ciudat.

„Crud”, Frilensăr, 14+

Crud este un spectacol de teatru contemporan care are la bază un text creat din situații reale prin care au trecut tinerii din România ultimilor 100 de ani. Spectacolul vorbește atât despre fragilitatea tinerilor din țara noastră, cât și despre trăirile recurente pe care le au tinerii de la generație la generație. Alcătuit din patru tablouri, CRUD aduce în discuție situații reale ca feminismul anilor interbelici, cenzura în artă din perioada comunistă, lupta tinerilor pentru libertate de la sfârșitul lui ‘89 și începutul lui ‘90 sau căutarea identității generației actuale una ce nu se simte reprezentată.

„Migraaaanți”, Teatrul de Animație Țăndărică, 16+

Subiectul inspirat din experiența de jurnalist a dramaturgului Matei Vișniec este oglinda unei realități pe care o trăim. Oare nu este adevărat că suntem “prea mulți pe nenorocita asta de barca”, Europa?

„Aventurile lui Gulliver”, Teatrul de Păpuși Vasilache, Botoșani, 8+

După un naufragiu, Gulliver Lemuel, călător, marinar şi doctor, nimerește pe o insulă care se numește Liliputania şi este populată de niște ființe minuscule. În ciuda mărimii, liliputanii sunt ambițioși, țâfnoși, trufași. Gulliver trăiește un timp cu aceste ființe trecând prin câteva experiențe extraordinare.

„Jocul timpului”, Compania de Teatru Zuazola, Chile, 14+

Șapte povești de câte șapte minute, regizate de șapte regizori din șapte țări, toate acestea interpretate de un singur actor: David Zuazola.  Jocul timpului reprezintă, totuși, mai mult decât șapte povești diferite și publicul va descoperi, pe parcursul spectacolului, că totul este de fapt o poveste plină de semnificații.

„Regele moare”, Teatrul de Animație Țăndărică, 14+

„Regele moare” o poveste caldă, umană despre viață, despre putere, despre moarte este, poate,  cea mai puțin absurdă dintre piesele lui Eugène Ionesco. Este vorba despre atitudinea omului in fața propriei morți.

„Scufița roșie”, Teatrul de Animație Țăndărică, 3+

Cine nu știe povestea Scufiței Roșii? Nu există generație de la Frații Grimm sau Charles Perrault încoace care să nu fi urmărit aventurile unei fetițe cu scufiță, trimisă de mama ei, prin pădure, să-i ducă de mâncare bunicii ei.

„Adunarea păsărilor”, Teatrul de Animație Țăndărică, 16+

Adunarea păsărilor reprezintă demonstrația că non verbalitatea și mișcarea pot exprima mai mult decât o mie de cuvinte. Spectacolul are la bază celebrul poem omonim al lui Farid ud-Din Attar, cu influențe din cunoscutele dramatizări ale lui Peter Brook și Jean – Claude Carierre și ne poartă prin elementele care condimentează unitatea de-a lungul secolelor: drumul inițierii, lupta pentru putere, dinamica socială.

„Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, Teatrul de Animație Țăndărică, 4+

În premieră națională, Matei Vișniec, cel mai jucat dramaturg român atât în țară cât și în străinătate ”debutează” pe scena de la Țăndărică cu o piesă scrisă pentru copii. ”Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” este un poem plin de tandrețe, de candoare și sensibilitate, care vorbește despre prietenie, tristețe, bucurie, speranță.

„A mano”, Compania de Teatru El Patio, Spania, 6+

Trupa El patio dă viață unui spectacol non verbal de excepție. O scenă aproape goală, un spectacol ce se construiește în fața noastră. Doi păpușari vin din întuneric și creează personaje din degetele lor și niște argilă, animând o lume întreagă într-un spectacol plin de umor și gingășie.

„Godot…”, Universitatea Națională de Artă ”George Enescu”, 14+

Crud este un spectacol de teatru contemporan care are la bază un text creat din situații reale prin care au trecut tinerii din România ultimilor 100 de ani. Spectacolul vorbește atât despre fragilitatea tinerilor din țara noastră, cât și despre trăirile recurente pe care le au tinerii de la generație la generație. Alcătuit din patru tablouri, CRUD aduce în discuție situații reale ca feminismul anilor interbelici, cenzura în artă din perioada comunistă, lupta tinerilor pentru libertate de la sfârșitul lui ‘89 și începutul lui ‘90 sau căutarea identității generației actuale una ce nu se simte reprezentată.

„Calul de aur”, Teatrul de Păpuși din Letonia, 14+

Prin îmbinarea elementelor de dans contemporan și teatru de păpuși, regizorul, dansatorul și actorul Duda Paiva (Olanda), a creat o variantă contemporană a spectacolului ”Calul de aur” de Rainis.

„Eu, Oblio”, Teatrul de Animație Țăndărică, 4+

Cine nu îl știe pe Oblio, băiețelul cu capul rotund? Cine nu s-a uitat la desenele animate? Dar, oare, toți știu de unde a pornit personajul? Harry Nilsson, un cunoscut muzician al anilor `80 a scris o poveste despre un băiețel cu capul rotund ce trăia în Țara Țuguiului, a Vârfului, a Piramidei, sau a Sensului, o țară care avea legi proprii și unde copiii nu se puteau juca după pofta inimii.

„Text shop – one man show performance Gigi Căciuleanu”, Lansarea albumului „Gigi Căciuleanu – Omul Dans”, 14+

Dansul (core-) şi scrisul sau desenul (-grafia) sunt plămădite la fel şi aparțin aceleiași substanțe. Aceleiași nevoi. Aceluiași dor.
Scriu şi desenez de când mă știu. Mereu. Fără întrerupere. În toate limbile în care îmi este dat să gândesc. Pe orice suport mi-ar ieși în cale: o filă de caiet, un șervețel de restaurant, un ecran de computer, o cutie de chibrituri desfăcută în așa fel ca să încapă pe ea cât mai multe…

„Frida, alas para volar”, Teatrul Ariel Târgu Mureș, 16+

“Un poem despre viața plină de dragoste și durere a Fridei Kahlo, reprezentată prin diverse metafore și simboluri, cu ajutorul păpușilor, obiectelor metamorfozate și animației în nisip. Coregrafia și teatrul de animație se combină astfel încât pictura artistei prinde viață pe scena inundată de atmosfera onirică, creată de muzica Chavelei Vargas și Al Marconi. Portretele desenate în nisip în timp real, completează biografic personalitatea Fridei adăugând spectacolului momente de “performance”.

„Scufița roșie”, Teatru Gong Sibiu, 5+

Povestea Scufiței Roșii este povestea fetiței care pornind singură la drum, intră în vorbă cu lupul, din bună credință şi naivitate, şi sfârșește prin a fi mâncată de acesta şi ea şi cineva foarte drag ei, bunica.

„O poveste japoneză”, Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași, 5+

“Povestea originală care stă la baza adaptării scenice este marcată de mitologia japoneză, în care cele trei femei puternice sunt adesea prezente. Ele reprezintă anotimpurile vieții și exprimă profunzimea relației dintre om și natură. Rolul lor este acela de a iniția și de a ghida eroul, fără a-și pierde dimensiunea pământeana și umorul.

„Visul unei nopți de vară”, Teatrul de Animație Țăndărică, 14+

Visul unei nopți de vară este una dintre comediile romantice ale dramaturgului englez William Shakespeare, scrisă cândva la mijlocul anilor 1590. Este o piesă plină de senzualitate și erotism. Două perechi de îndrăgostiși sunt purtați prin pădure, pe aripi de magie, de către un spiriduș gânditor și imprevizibil. Lor li se alătură un cuplu nepământean, Oberon și Titania, care, puși mereu pe ceartă, încurcă rostul celor două povești de dragoste.

„Peter Pan”, Teatrul de Păpuși Gulliver Galați, 7+

Într-o seară, în casa familiei Darling, o familie englezească obișnuită din Londra, își fac apariția o zână mică, foarte mică, și Peter Pan, un băiat care își caută umbra pe care a pierdut-o. Cum poate cineva să-și piardă umbra? Ei bine, acolo unde trăiește Peter Pan, pe Insula Niciodată, lucrurile astea se întâmplă.

„Pantofii roșii”, Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara, 12+

„Lumea suprarealistă creată de Andersen în această poveste m-a motivat să abordez o temă strâns legată de tinerețe, actuală azi, la fel cum a fost în vremea scriitorului danez. Vanitatea și egocentrismul reprezintă o problemă pentru copiii de astăzi.

X