Eroicul şi fantasticul din basmele copilăriei renasc, în fiecare dimineaţă, la Teatrul Ţăndărică, unde povestea are ca limite doar marginile imaginaţiei umane. Încă de la 9.30 holul teatrului se umple de prichindei gălăgioşi şi nerăbdători să intre în sală. Tropăie, bat din palme, chicotesc, strigă şi râd zgomotos, acoperind glasurile educatoarelor care încearcă să îi mai tempereze şi să îi alinieze în şir, câte doi, mânuţă în mânuţă.
Veselia lor umple holul colorat al teatrului şi se aude dincolo de uşile sălii de spectacole, până în cabinele actorilor. Aici e forfotă. Înainte de spectacol fiecare actor scoate costumele şi păpuşile pe care le va folosi, se machiază, se îmbracă cu haine mai confortabile, unii îşi pun genunchiere, ceea ce anunţă că vor merge mult în genunchi, în spatele decorului.
Actorii de aici nu sunt vedete. Doar personajele cărora le dau viaţă sunt. Baba, Moşul, Cocoşelul, Calul, Găinuşa şi alţi eroi şi antieroi din Punguţa cu doi bani, adaptată după Ion Creangă şi în regia lui Decebal Marin. Oameni de aici se transformă oricând, în oricine, sfidând gravitaţia, după cum spune unul dintre ei.
Locul unde se nasc eroii
Piesele se joacă la sala de la parterul clădirii din zona Piaţa Lahovari. Dar păpuşile, costumele şi decorurile sunt create la etajul al treilea, în trei încăperi puternic luminate, unde e linişte. Cum urci spre ateliere, se aude ţăcănitul maşinilor de cusut şi zgomotul ferăstrăului cu care se taie plăcile pentru decoruri.
La etajul 3 sunt două uşi deschise şi una închisă, de unde se aud zgomote de bucăţi de lemn căzând, de ciocan, de ferăstrău. Aici e tâmplăria. Alături, doi bărbaţi măsoară decoruri. În camera următoare două femei cos costume. Peste tot sunt resturi de materiale colorate, aţe, păpuşele aruncate. Uneori, pregătirea costumelor şi decorurilor poate dura şi câteva luni, în funcţie de cât de complexe sunt spectacolele care se pun în scenă.
Tot aici ajung păpuşile rănite, rupte, descusute, care trec uneori prin câteva operaţii ca să arate ca noi.
Unele păpuşi sunt mari şi grele, pot ajunge chiar la peste 20 de kilograme. Recordul îl deţine un balaur de 25 de kilograme.
Vedete în anonimat
Spectacolele încep de la ora 10, dar maşiniştii vin cu două ore mai devreme să aranjeze decorul. La piesele complexe, chiar şi cu cinci-şase ore înainte. Când totul e pregătit, apar actorii: Daniel Stanciu care este Moşul şi Boierul, Liliana Gavrilă - Cocoşelul, Dora Ortelecan - Şerpişorul povestitor, Ioana Chelaru Popovici - Baba ş.a. La 9.55 se dă drumul la microfoane.
De dincolo de cortină se aud copiii strigând „începe, începe". Răzleţ, răzbate câte-o voce de adult. „Dă-ţi haina jos că e cald". „Stai aici".
Începutul întârzie. Mai sunt copii de venit.
Actorii, costumaţi şi gata de metamorfoză, sunt adunaţi în spatele cortinei pe trei fotolii verzi, o canapea roşie şi câteva scaune. O măsuţă cu covrigei, sărăţele, fursecuri şi câteva sticle de suc începute e legătura dintre piesele de mobilier. Încăperea face legătura cu scena şi cu cabinele actorilor.
Discuţiile sunt când potolite, când înfierbântate, în funcţie de subiectele abordate. Moşul are mult umor şi detensionează atmosfera, ori de câte ori temele de conversaţie sunt subiecte spinoase din lumea actoricească. Dora, cea care dă viaţă şerpişorului, poartă genunchiere şi haine negre. Baba, interpretată de Ioana, are un costum popular şi glumeşte cu Moşul că aşa cum joacă ei moşul şi baba, într-o zi o să ajungă un moş şi o babă.
Lili, vocea şi viaţa Cocoşelului, mănâncă o negresă. Are nevoie de energie. E scundă şi firavă, iar costumul cocoşului pare greu.
Se dă semnalul de începere. E 10.15. Toţi se grăbesc la locurile lor în decor. "A fost odată ca niciodată, că de-ar fi nu s-ar mai povesti", anunţă o voce din difuzor. Şerpişorul narator preia frâiele poveştii şi aşa începe o oră fabuloasă în care se mută decoruri cu repeziciune în scurte pauze de întuneric, când în sală se face linişte.
În restul piesei, personajele se mişcă cu repeziciune pe scenă. Îşi strigă vorbe unii altora, se aleargă, devin complici ai copiilor, debordează de energie, la fel cum păpuşile sunt pline de culoare, până la graniţa cu imaginaţia. Copiii ţipă, strigă încurajări, deconspiră informaţii, izbucnesc în râs în cascadă.
Ora trece. Spectacolul se încheie. Epuizaţi, actorii se retrag în culise. Maşiniştii încep să strângă decorul şi să pregătească scena pentru o repetiţie programată. Veselia din sală se aude din ce în ce mai înfundat până ce se stinge cu totul.
Până şi micuţii care nu mai voiau să plece părăsesc sala în îndemnurile educatoarelor sau bunicilor.
Basmul şi experimentul
„Păpuşile zboară şi se transformă, se descompun, apar altele, copacii pot avea orice culoare. Teatrul de animaţie este precum jazzul, are anumite reguli estetice, dar formele nu sunt fixe".
Călin Mocanu, director Teatrul Ţăndărică
Teatrul Ţăndărică are 18 piese în repertoriu, majoritatea poveşti şi basme clasice pentru copii. Trei spectacole sunt destinate adulţilor. Directorul instituţiei, Călin Mocanu, el însuşi un actor de animaţie al cărui personaj preferat rămâne pilotul din Micul Prinţ, pune mare preţ pe spiritul familist al instituţiei.
Vorbind despre viziunea şi strategia sa, după 10 ani la cârma teatrului, directorul subliniază că îşi doreşte ca echipa să devină o mare familie, cu anumite valori şi o anumită cultură.
Anul acesta, Ţăndărică va deveni mobil, după ce a cumpărat un teatru itinerant printr-o licitaţie europeană, pe care îl va deschide la începutul verii.
Anul trecut 87.000 de spectatori plătitori au venit la spectacolele de animaţie, spune directorul. Biletele costă 9 lei pentru copii şi 10 lei în weekend, iar pentru adulţi, 12 lei.
Duminică, 21 Februarie 2010, din EVZ.ro
